Persoanele fără mandat de consilier ar putea fi alese în funcția de președinte de raion. Prevederea se regăsește într-un proiect de modificare a Legii privind administrația publică locală, examinat în cadrul ședinței de astăzi a Comisiei administrație publică și dezvoltare regională.
În prezent, legea prevede că președinții de raion pot fi aleși din rândul consilierilor raionali. Inițiativa aparține unui grup de deputați PAS, care consideră că prevederile actuale „limitează posibilitatea ocupării acestei funcții de către un profesionist, capabil să îmbine cunoștințele de natură administrativă cu abilități manageriale”.
„Proiectul de lege oferă opțiunea prin care la funcția de conducere a unității administrativ-teritoriale de nivelul II poate candida orice persoană din rândul tuturor cetățenilor și nu doar exclusiv din membrii consiliului, facilitând astfel alegerea unui președinte de raion fără mandat de consilier, care nu participă la adoptarea deciziilor. Se va crea astfel o separare între puterea deliberativă și cea executivă la nivel local. Or, anume lipsa unor astfel de delimitări conduce la o politizare a multor activități care ar trebui să fie excluse din sfera politicului și care creează blocaje în activitatea administrației publice locale”, se menționează în nota informativă a proiectului.
Proiectul de lege va fi prezentat pentru dezbateri și aprobare în plenul Parlamentului.