Deputații se întrunesc azi în ultima ședință din sesiunea de primăvară. Ordinea de zi include mai multe proiecte importante. Printre priorități este examinarea solicitării Guvernului de a prelungi starea de urgență, precum și proiectul de lege care le interzice membrilor partidelor scoase în afara legii să candideze, pentru o perioadă de trei ani.
De asemenea, va fi supusă votului, în lectură finală, inițiativa legislativă care prevede îmbunătățirea mecanismului de selecție, evaluare și răspundere disciplinară a procurorilor și proiectul legii taxei de stat.
Pe ordinea de zi a ședinței de plen au fost incluse și mai multe proiecte care vor fi examinate tot în a doua lectură – inițiativa legislativă prin care se propune scutirea sindicatelor și patronatelor de achitare a taxei de înregistrare de stat, proiectul de lege privind producția ecologică și etichetarea produselor ecologice și modificarea Legii cu privire la prevenirea și combaterea violenței în familie. Tot în a doua lectură va fi examinată ratificarea mai multor acorduri, precum și denunțarea unor acorduri încheiate pe platforma Comunității Statelor Independente.
Deputații vor mai examina, în prima lectură, inițiativa legislativă care presupune reformarea sistemului de asistență socială („Restart”), proiectul privind performanța energetică a clădirilor, precum și modificarea Legii securității statului.