Detalii în cazul morții gravidei din Drochia: Două echipe de urgență au încercat să resusciteze femeia timp de o oră

Femeia gravidă, în vârstă de 37 de ani, care a murit luni în propria casă dintr-un sat din raionul Drochia, se afla în a 34-a săptămână de sarcină, iar cu șase zile mai înainte făcuse o vizită de monitorizare la o clinică privată din Chișinău, acolo unde era în evidența medicului.  

Ministerul Sănătății și Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească susțin că luni, 3 februarie, în jurul orei 12:00, fiul femeii a anunțat medicul de familie, după ce mama, în prezența lui, și-a pierdut cunoștința și a căzut. Când doctorul a ajuns la locuința victimei, gravida nu prezenta semne de viață.

În același timp, au fost făcute două apeluri la Serviciul de Urgență 112. Dispeceratul a transmis solicitarea echipei specializate Terapie Intensivă Mobilă, care era în misiune, acordând asistență la altă pacientă. Imediat a fost solicitată în ajutor o altă echipă de felceri, căreia i s-a transmis pacienta la ora 12:25, iar echipa TIM plecând la locuința victimei.

„La ora 12:30, prima echipă de asistență medicală urgentă a început manevrele de resuscitare cardio-respiratorie și cerebrală, constatând la pacientă stop cardio-respirator. La ora 12:50, manevrele de resuscitare au fost continuate de echipa TIM pe durata de 60 de minute, dar cu regret măsurile de resuscitare fără succes”, se arată în comunicatul CNAMUP.

În acest caz a fost alertată și Poliția, iar expertiza medico-legală va fi efectuată la Centrul de Medicină Legală din Chișinău.

Amintim, în 29 ianuarie, la Spitalul din Edineț, o femeie și fătul au murit la naștere. Gravida, care mai avea doi copii, de 11 și 14 ani, a fost internată la spital în 27 ianuarie. Peste două zile, mama a intrat în travaliu, iar medicul care urma să primească nașterea nu a depistat vreo complicație. Peste trei ore după ce a intrat în travaliu, femeia a suferit un stop cardio-respirator.

Moartea femeii și a fătului nenăscut a fost constată la ora 07.00, iar poliția, care a inițiat o investigație în acest caz, ar fi fost alertată cinci ore mai târziu. Referitor la tragedie, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, a declarat că stopul cardiac ar fi fost provocat, potrivit analizelor preliminare ale comisiei care examinează cazul, de o embolie cu lichid amniotic.

Distribuie acest articol

One thought on “Detalii în cazul morții gravidei din Drochia: Două echipe de urgență au încercat să resusciteze femeia timp de o oră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram