Directoarea Sanatoriului „Speranța”, plasată în izolatorul CNA. Șefa instituției lua mită pentru trucarea licitațiilor și pentru tratamente „neoficiale”

Directoarea Sanatoriului „Speranța” din Vadul lui Vodă, Olga Arseni, a fost plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore în urma perchezițiilor organizate într-un dosar de corupție. Pe lângă șefa instituției, au fost reținuți și directorul adjunct și un intermediar implicați în schemele ilegale.   

Ofițerii CNA au organizat, marți dimineață, peste 50 de percheziții în mai multe dosare de corupere pasivă, trafic de influență și delapidarea averii străine cu folosirea situației de serviciu în procesul de achiziții publice. 

Potrivit anchetei, directorul și adjuncții instituției, aflate în subordinea Ministerul Muncii, au implementat o schemă infracțională prin care pretindeau între 10 000 de lei și 40 000 de lei, bani destinați fraudării licitațiilor publice pentru achiziționarea diferitor bunuri și servicii în beneficiul sanatoriului.

De asemenea, conducerea sanatoriului încasa ilegal bani de la persoanele fizice pentru tratamentul de recuperare balneo-sanatorială, sume care ulterior erau repartizate și utilizate în scopuri private.

CNA precizează că acțiunile de urmărire penală vizează și 12 agenți economici, cercetați în dosarele menționate.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...