Dmitri Kozak, aliat de lungă durată al lui Putin, demisionează din administrația prezidențială după opoziția față de război

Redacția ZIUAȘtiri18 septembrie 2025

Dmitri Kozak, adjunct al șefului administrației prezidențiale a Rusiei și unul dintre cei mai vechi colaboratori ai lui Vladimir Putin, a demisionat din funcție la propria cerere, potrivit presei ruse. Surse citate de RBC au precizat că oficialul de 66 de ani și-a depus cererea de demisie în weekend, iar miercuri urma să aibă o întâlnire de rămas bun cu angajații. Kozak nu intenționează să rămână în aparatul de stat și ia în considerare trecerea în mediul de afaceri.

O parte dintre responsabilitățile sale au fost deja transferate către prim-adjunctul șefului administrației prezidențiale, Serghei Kirienko, care a preluat dosarele legate de Abhazia, Osetia de Sud, R. Moldova, Armenia și regiunea transnistreană.

Potrivit unor surse citate de RBC, locul lui Kozak în administrația prezidențială ar putea fi ocupat de Igor Chaika, fiul fostului procuror general Iuri Chaika. Actual șef al agenției Rossotrudnicestvo, Chaika se află sub sancțiuni europene din 2023 și este cunoscut pentru averea acumulată din contracte cu statul.

Politologul Arkadi Dubnov a reamintit că, la ședința Consiliului de Securitate din 21 februarie 2022, Kozak a fost singurul înalt oficial care s-a pronunțat împotriva invadării Ucrainei, avertizând asupra consecințelor grave pentru Rusia. Discursul său de 40 de minute nu a fost inclus în stenograma oficială, relatează The Moscow Times.

În primele zile ale războiului, el a inițiat negocieri cu Kievul și, ulterior, i-a propus lui Putin mai multe reforme interne, inclusiv în domeniul justiției, dar acestea au fost respinse. Potrivit unor surse citate de New York Times, Kozak a pledat recent pentru încetarea ostilităților și începerea unor tratative de pace, fapt care ar fi dus la pierderea încrederii președintelui rus și la retragerea prerogativelor sale.

Kozak a avertizat înainte de invazie că ucrainenii vor opune rezistență acerbă și că războiul va avea consecințe grave pentru Rusia. Ulterior, a fost marginalizat, a dispărut din spațiul public și a rămas fără atribuții reale, deși formal și-a păstrat funcția.

NYT a relatat că acesta s-a întâlnit de mai multe ori cu oficiali occidentali, cerându-le argumente pentru a-l convinge pe Putin să-și schimbe cursul.

La sfârșitul lunii august, Putin a desființat două departamente din administrația prezidențială pe care Kozak le coordona, reducându-i astfel influența.

Dmitri Kozak era adjunct al administrației prezidențiale din 2020 și anterior a ocupat timp de peste un deceniu funcția de vicepremier. Colaborarea sa cu Putin datează din anii ’90, când i-a condus campaniile electorale și a supervizat proiecte majore, precum construcțiile pentru Olimpiada de la Soci.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...