Vicepreşedintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că, dacă Ucraina va fi primită în NATO, acest lucru ar însemna un „al treilea război mondial”. Mai mult, fostul președinte al Rusiei a spus că președintelui american Joe Biden „suferă de demenţă severă” și că vrea să provoace un „Armaghedon nuclear”.
Într-un mesaj pe canalul său Telegram, Medvedev a afirmat că preşedintele american Joe Biden, după ce „a fugit ruşinos din Afganistan” şi apoi „a distrus economia europeană” şi a livrat sute de tone de arme Ucrainei, „a declanşat un conflict prelungit extrem de periculos cu Rusia”.
„Ca urmare a acestui fapt, regimul de la Kiev distruge ceea ce a mai rămas din ţara sa. Acum, după ce a epuizat toate resursele, promite muniţie cu dispersie şi îi tentează din nou pe neonaziştii de la Kiev cu perspectiva NATO, a cărui realizare înseamnă un al treilea război mondial”, a scris Medvedev.
Acesta a mai spus că Biden face acest lucru pentru a „domina şi îngrădi alte ţări”, dar şi pentru că „este un bătrân bolnav, care suferă de demenţă severă”.
„Sau poate este vorba de cu totul şi cu totul altceva? Poate tocmai s-a hotărât să iasă din scenă cu graţie, provocând un Armaghedon nuclear şi luând cu el pe lumea cealaltă jumătate din umanitate”, a adăugat Medvedev.