Dmitri Peskov: Putin și Trump au cerut demararea imediată a pregătirilor pentru o întâlnire „la cel mai înalt nivel”

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său american Donald Trump le-au cerut consilierilor lor să înceapă „imediat” pregătirile pentru o întâlnire „la cel mai înalt nivel”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

Deși Trump a menționat anterior posibilitatea ca summitul să aibă loc în Arabia Saudită, Peskov a precizat că locul și data reuniunii vor fi stabilite după discuții suplimentare. Rusia a început deja formarea unei echipe de negociere pentru dialogul cu SUA.

„Acum, desigur, lucrările vor demara rapid, va trebui să așteptăm anumite evoluții”, a spus Peskov.

El a refuzat să răspundă la întrebarea cine a inițiat conversația telefonică dintre președinți și dacă a fost prima de la învestirea liderului american.

În ceea ce privește o eventuală implicare a Europei în negocierile privind Ucraina, Peskov a declarat că este „prematur” să se discute acest aspect, întrucât „nu există încă o înțelegere clară asupra formatului procesului de negocieri”.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Kremlinului, în cadrul convorbirii de ieri dintre Putin și Trump nu s-au abordat subiecte precum recunoașterea teritoriilor ucrainene ocupate de Rusia sau sancțiunile internaționale.

„Sunt multe subiecte pe ordinea de zi care au fost subliniate pe scurt ieri în timpul unei convorbiri telefonice, dar este imposibil să vorbim încă despre vreo dată, deoarece lucrările vor începe abia în aceste zile”, a spus Peskov, răspunzând la o întrebare a jurnaliştilor despre momentul întâlnirii bilaterale dintre Putin şi Trump.

Președinții Federației Ruse și al Statelor Unite au purtat miercuri o convorbire telefonică ce a durat aproape o oră și jumătate. Potrivit secretarului de presă al președintelui rus, Dmitri Peskov, liderii au discutat despre schimbul de cetățeni ruși și americani, precum și despre găsirea unei soluții pentru situația din Ucraina.

De asemenea, aceștia au abordat alte subiecte importante, cum ar fi reglementarea situației din Orientul Mijlociu, programul nuclear iranian și relațiile bilaterale ruso-americane în domeniul economic. Putin și Trump au convenit să continue dialogul personal și să organizeze o întâlnire față în față.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...