Doar 1,4% din terenurile agricole sunt cultivate cu produse ecologice. Cele mai mari probleme – birocrația și prețurile mari

În prezent, în R. Moldova doar 28 de mii de hectare de terenuri agricole, sau 1,4%, sunt cultivate cu produse ecologice. Fermierii și specialiștii explică interesul scăzut prin birocrație și costuri mari pentru tranziția de la agricultura tradițională la cea ecologică. Obținerea certificatului necesar pentru asemenea activități poate dura și până la trei ani.

În total, în R. Moldova, sunt aproximativ 140 de agricultori care cultivă produse ecologice. Doar 5 dintre ei au certificat ecologic și mai puțini de 100, care sunt în perioada de tranziție, reușesc să-și exporte marfa pe piața Uniunii Europene, transmite moldova1.md.

Cea mai mare diferență în această activitate o face solul. În agricultura ECO pământul nu trebuie lucrat chimic, iar dacă se folosesc preparate contra dăunătorilor acestea trebuie să fie certificate ecologic. Pentru a obține certificatul în acest domeniu, agricultorii trebuie să treacă prin așa-numita etapă de conversie care poate dura până la trei ani. În această perioadă, un inspector de control autorizat verifică cum a fost tratat terenul de dăunători, ce produs s-a folosit și cum a fost fertilizat. Ulterior, ei se vor înregistra la Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor și pot beneficia și de subvenții din partea statului.

„Aici ei pot beneficia de trei forme de sprijin. Pot solicita subvenții pentru perioada de conversie, suma variază în dependență de anul de conversie și cultura practicată. Pentru menținerea practicilor de agricultură ecologică, deci atunci când deja parcurge perioada de conversie și obține statutul de certificat ecologic, pot beneficia de 20% din valoarea comercializată. A treia măsură este subvenția pentru cultivarea culturilor fixatoare de azot, care la fel este obținută per hectar”, susține șefa serviciului producției ecologică al Ministerului Agriculturii, Marina Ilușca.

Ținta Uniunii Europene este ca R. Moldova să atingă cel puțin nivelul de 10 la sută de terenuri agricole cultivate cu produse ecologice până în 2030.

0 Votes: 0 Upvotes, 0 Downvotes (0 Points)

Leave a reply

PUBLICITATE

Susține proiectul ZIUA
Loading Next Post...
Follow
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...