Dobânda la creditele imobiliare a coborât sub 10% anual, însă suntem încă departe de a reveni la normal, afirmă economistul Veaceslav Ioniță

Dobânda la creditele imobiliare pentru persoanele fizice, în luna iulie 2023, a ajuns la 9,4%. Ultima dată, o dobândă mai mică de 10% anual a fost înregistrată în iunie 2022, afirmă expertul economic Veaceslav Ioniță. Potrivit lui, reducerea ratei dobânzii a înviorat procesul de creditare a persoanelor fizice.

„În prezent asistăm la un proces clar de revenire a pieței, iar în iulie volumul creditelor noi imobiliare a fost de 272 milioane lei, aproape triplu față de minimul de acum jumătate de an”, a precizat Veaceslav Ioniță.

Ioniță a mai scris că inflația și criza din 2021-2022 a forțat BNM să înăsprească politica monetară, fapt ce a dus la scumpirea creditelor, inclusiv cele imobiliare și temperarea procesului de creditare. În lunile octombrie 2022 și până în ianuarie 2023, volumul creditelor noi imobiliare a atins minimul de 100 milioane lei lunar sau de 5 ori mai puțin decât maxima din 2021.

„Totuși, chiar dacă înregistrăm o creștere a procesului de creditare imobiliară nu putem vorbi încă de o revenire la normal. Portofoliul de credite imobiliare din sistemul bancar în acest an stagnează și a înregistrat în primele 7 luni o creștere de doar 20 milioane lei, comparativ cu 900 milioane lei în 2022 și 3,5 miliarde lei în 2021”,  a scris Veaceslav Ioniță.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram