
Igor Dodon a anunțat că va pleca, alături de o delegație a PSRM, în Federația Rusă, unde vor participa la cel de-al 29-lea Forum Economic Internațional de la Sankt Petersburg, desfășurat în perioada 3-6 iunie. Anunțul a fost făcut după o întrevedere avută cu ambasadorul rus la Chișinău, Oleg Ozerov.
Potrivit lui Dodon, în cadrul discuției au fost abordate situația politică și social-economică din Republica Moldova și din regiune, precum și starea actuală a relațiilor moldo-ruse.
De asemenea, liderul socialiștilor a precizat că Forumul Economic Internațional de la Sankt Petersburg reprezintă una dintre principalele platforme de afaceri ale Rusiei și că delegația PSRM va avea o serie de întrevederi în marja evenimentului.