Doi candidaţi la alegerile prezidențiale din România solicită Curţii Constituţionale anularea rezultatelor primului tur de scrutin

Candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu, şi candidatul Partidului Naţional Conservator Român, Cristian Terheş, au depus la Curtea Constituţională solicitări de anulare a primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Curtea Constituţională trebuia să valideze, cel târziu până vineri, în lipsa unor contestaţii, rezultatul primului tur al alegerilor pentru preşedintele României, să anunţe numele primilor doi candidaţi clasaţi care se vor confrunta în turul al doilea şi să asigure publicarea rezultatului în mass-media şi în Monitorul Oficial.

Cel de-al doilea tur va avea loc în 8 decembrie în ţară şi între 6-8 decembrie în străinătate. Campania electorală pentru cel de-al doilea tur începe în ziua în care s-a adus la cunoştinţa publică ziua votării şi se încheie în preziua votării.

„Curtea Constituțională anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin. În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, potrivit Legii 37/2004 privind alegerea președintelui României.

Cererea de anulare a alegerilor se poate face de partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării.

Cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază.

Amintim că premierul României Marcel Ciolacu a atras atenția că sursa de finanțare a candidatului independent Călin Georgescu, clasat pe primul loc în turul I al prezidențialelor din România, este una externă, fiind de părere că ar trebui făcute mai multe verificări.

În același timp, Consiliul Național al Audiovizualului de la București cere Comisiei Europene să investigheze platforma TikTok.

Există suspiciuni că susținătorii candidatului Călin Georgescu ar fi folosit mesaje amplificate artificial de algoritmul aplicației și ar fi promovat activ conținut electoral fără marcaje adecvate.

În România, TikTok ar fi șters deja peste 90 la sută dintre videoclipurile pe care autoritățile noastre le-au catalogat ca fiind propagandistice. Iar comentariile celor care l-au susținut masiv pe Călin Georgescu sunt verificate de Poliția Română.

Distribuie acest articol

One thought on “Doi candidaţi la alegerile prezidențiale din România solicită Curţii Constituţionale anularea rezultatelor primului tur de scrutin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram