Doi cunoscuți comedianți, declarați indezirabili de Rusia și lipsiți de cetățenie „la inițiativa FSB”

Redacția ZIUAExterne23 aprilie 2025

Cunoscuții comedianți Slava Komissarenko și Dmitri Romanov au fost lipsiți de cetățenia rusă și au primit interdicție de intrare în Federația Rusă, potrivit unui comunicat al Serviciului Federal de Securitate (FSB), publicat marți, 22 aprilie. Decizia a fost luată „la inițiativa FSB”, invocând amenințări la adresa securității naționale, tranmite Meduza.

Potrivit instituției, cei doi artiști „s-au exprimat împotriva desfășurării operațiunii militare speciale” în cadrul spectacolelor susținute în țările Uniunii Europene și „au promovat idei ce subminează ordinea constituțională a Federației Ruse”.

Slava Komissarenko, originar din Belarus, a obținut cetățenia rusă la sfârșitul anului 2021. Acesta a fost un critic vocal al regimului Lukașenko, iar în 2022 a părăsit Rusia, invocând persecuții din partea KGB-ului belarus. În decembrie 2024, un tribunal din Minsk l-a condamnat în lipsă la șase ani de închisoare, fiind inclus și pe lista „extremiștilor” a Ministerului Belarus de Interne.

Dmitri Romanov, fost membru al emisiunii „Stand Up” de pe canalul TNT, s-a născut la Odesa și s-a stabilit ulterior la Moscova, unde a obținut cetățenia rusă în 2018. A părăsit Rusia în 2022 și a obținut ulterior pașaport israelian, exprimându-și intenția de a deveni „cetățean al lumii” prin acumularea mai multor cetățenii, inclusiv cea română.

Decizia FSB vine pe fondul unei campanii de reprimare tot mai agresive a vocilor critice din diaspora rusă și belarusă, în special a celor din zona cultural-artistică.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...