Doina Nistor, manager de proiecte IT, propusă de Dorin Recean la șefia Ministerului Economiei și Digitalizării

Doina Nistor, managerul Proiectului Tehnologiile Viitorului, urmează să-l înlocuiască pe Dumitru Alaiba la Ministerul Economiei și Digitalizării. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean, care a propus numirea Doinei Nistor șefei statului, Maia Sandu.

„Doina Nistor are peste 20 de ani de experiență în dezvoltare economică și transformare digitală în Republica Moldova. Doina Nistor a condus proiecte majore în sectoare-cheie, precum tehnologiile informaționale și comunicații, turism, vinificație, industria ușoară, inginerie, securitate cibernetică și industrii creative”, a scris Dorin Recean pe pagina sa de Facebook.

Dumitru Alaiba a plecat de la Ministerul Economiei, după un mandat de doi ani și patru luni. Demnitarul nu a precizat cu ce se va ocupa în continuare, însă susține că „va fi alături de echipa de guvernare”.

Dumitru Alaiba a fost numit ministru al Economiei în noiembrie 2022, în Guvernul Nataliei Gavrilița, după care a preluat același portofoliu în Guvernul Recean, învestit în februarie 2023.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *