Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin la telefon: A fost o conversație bună, dar nu una care va duce la o pace imediată

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat miercuri seara că a vorbit la telefon cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Potrivit lui Trump, liderul de la Kremlin i-a transmis clar că va răspunde atacului recent comis de Ucraina asupra aerodromurilor rusești.

„Tocmai am încheiat o convorbire telefonică cu președintele Vladimir Putin al Rusiei. Apelul a durat aproximativ o oră și 15 minute. Am discutat despre atacul Ucrainei asupra avioanelor rusești aflate la sol, precum și despre diverse alte atacuri care au avut loc de ambele părți. A fost o conversație bună, dar nu una care va duce la Pace imediată. Președintele Putin a spus, și foarte ferm, că va trebui să răspundă atacului recent asupra bazelor aeriene”, a scris Trump.

Lider de la Casa Albă a mai precizat că discuția a inclus și subiectul Iranului, în special situația privind programul său nuclear. Trump a reiterat că Iranul nu trebuie să obțină o armă nucleară și a afirmat că Putin ar fi fost de acord cu această poziție.

„Am discutat, de asemenea, despre Iran și despre faptul că timpul se scurge în ceea ce privește decizia Iranului legată de armele nucleare, decizie care trebuie luată rapid! I-am spus președintelui Putin că Iranul nu poate avea o armă nucleară și, în această privință, cred că am fost de acord. Președintele Putin a sugerat că va participa la discuțiile cu Iranul și că ar putea, poate, fi de ajutor pentru a se ajunge rapid la o concluzie. În opinia mea, Iranul tergiversează luarea unei decizii în această chestiune foarte importantă, iar noi vom avea nevoie de un răspuns clar într-un timp foarte scurt!”, a încheiat Trump.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...