
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat sâmbătă că a ordonat executarea unor atacuri aeriene de precizie asupra unui lider de rang înalt al ISIS din Somalia, responsabil de organizarea atacurilor teroriste, precum și asupra altor membri ai grupării.
„În această dimineață am ordonat lovituri aeriene militare asupra planificatorului senior de atacuri ISIS și a altor teroriști pe care i-a recrutat și condus în Somalia. Acești ucigași, pe care i-am găsit ascunși în peșteri, au amenințat Statele Unite și aliații noștri. Loviturile au distrus peșterile în care trăiau și au eliminat mulți teroriști fără a afecta civilii”, a transmis Trump pe rețeaua Truth Social.
Liderul american a susținut că armata SUA l-a vizat de ani de zile pe organizatorul atacurilor, însă administrația precedentă, condusă de Joe Biden, „nu a acționat suficient de repede pentru a duce treaba la bun sfârșit.”
„Am făcut-o! Mesajul către ISIS și toți ceilalți care ar ataca americanii este că „O SĂ VĂ GĂSIM ȘI O SĂ VĂ UCIDEM!'”, a mai scris Trump.
Președintele Somaliei, Hassan Sheikh Mohamud, a salutat sprijinul SUA în lupta împotriva terorismului internațional și a lăudat angajamentul președintelui Trump, notează BBC.
Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a declarat că, potrivit evaluării inițiale, „mai mulți adversari au fost eliminați, iar niciun civil nu a fost rănit.”
„Atacurile slăbesc capacitatea ISIS de a plănui și iniția atacuri teroriste și trimit un semnal clar că Statele Unite sunt întotdeauna pregătite să găsească și să elimine teroriști”, a adăugat oficialul american.
Loviturile au avut loc în munții Golis, din nord-estul Somaliei. Guvernul din Puntland a mulțumit „prietenilor internaționali” pentru sprijinul acordat în eliminarea unor membri de rang înalt ai ISIS.