Fostul președinte american, Donald Trump, a câştigat, marţi seară, primarele republicane din statul New Hampshire în faţa rivalei sale Nikki Haley, deschizând calea către nominalizarea Partidului Republican pentru alegerile prezidenţiale din SUA, notează AFP,
De la înfrângerea sa din noiembrie 2020, pe care nu a recunoscut-o niciodată în faţa preşedintelui Biden şi deşi se confruntă cu patru procese penale anul acesta, Trump este hotărât să-şi ia revanşa în noiembrie asupra rivalului său democrat, Joe Biden.
Pentru a-l înfrunta pe 5 noiembrie pe președintele în exercițiu, Trump va trebui sa fie nominalizat în această vară de convenția partidului său, la finalul tuturor primarelor din statele americane în fața singurului său concurent aflat încă în cursă, Nikki Haley.
Aflat la a doua victorie, după succesul de săptămâna trecută din Iowa, Trump a avut un discurs combativ, în care a atacat-o pe Haley, pe care a criticat-o pentru că alege să continue lupta.
„A avut o noapte foarte proastă, dar ține un discurs de parcă ar fi câștigat. A ieșit pe locul trei (în Iowa) și ea încă mai stă în cursă, a spus Trump.
Totuși, Haley a sugerat cu fermitate că va rămâne în cursă cel puțin până la primarele din statul ei de origine, în Carolina de Sud, pe 24 februarie.
„New Hampshire este primul dintre națiuni, nu este ultimul. Această cursă este departe de a se termina”, le-a spus Haley susținătorilor săi după ce a pierdut alegerile din New Hampshire
Primarele din Carolina de Sud sunt în centrul atenției în calendarul electoral următor, iar primele sondaje indică faptul că Trump se află în frunte în fața lui Haley.