Donald Trump va participa la funeraliile Papei Francisc, prima sa vizită internațională în noul mandat

Președinte american Donald Trump a anunțat luni, printr-o postare pe Truth Social, că va participa la funeraliile Papei Francisc, care a murit în a doua zi de Paște la vârsta de 88 de ani.

„Melania și cu mine vom merge la funeraliile Papei Francisc, la Roma. Așteptăm cu emoție să fim acolo!”, a scris Trump, marcând astfel prima sa deplasare internațională în cel de-al doilea mandat prezidențial.

Reuniunea cardinalilor desfășurată marți la Vatican a stabilit data oficială a înmormântării Papei Francisc. Ceremonia funerară va avea loc sâmbătă, 26 aprilie, la ora 11:00 (ora R. Moldova), în Piața Sfântul Petru.

Trump a dispus arborarea drapelelor americane în bernă în semn de doliu național. În ciuda divergențelor politice din trecut, relația dintre cei doi a fost marcată și de gesturi de respect reciproc. La învestirea sa în ianuarie 2025, Papa Francisc i-a transmis lui Trump o scrisoare în care își exprima speranța că poporul american „va prospera și va construi o societate mai dreaptă, în care ura, discriminarea și excluderea nu-și au locul”.

Donald Trump s-a întâlnit pentru prima dată cu Papa Francisc și secretarul de stat al Vaticanului, cardinalul Pietro Parolin, în mai 2017, în timpul primului său mandat.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...