Reforma din justiție nu e altceva decât o regrupare a clanurilor, care își instituie noi influențe în sistem. Declarația a fost făcută de fostul primar al Capitalei, ex-lider al Partidului Liberal, Dorin Chirtoacă, în cadrul unei emisiuni de la Rlive. Fostul politician a criticat și procesul pre-vetting, pe care l-a comparat cu inchiziția.
„Nu este reformă, este o regrupare. Diverse clanuri din justiție se regrupează. Anumiți oameni pleacă din sistem, ar fi plecat și la pensie mai devreme sau mai târziu. Din punctul meu de vedere este o chestiune neconstituțională și ilegală (n.r. procesul pre-vetting), este o inchiziție. În Constituție se scrie că se prezumă omul cinstit. Prin această evaluare omul se prezumă necinstit și el trebuie să demonstreze că este cinstit. Este absurd. Ce motivație vor mai avea oamenii să lucreze. Este nonsens. Mai bine lichidez instituția și o faci de la zero. Dar până la urmă unii s-au învățat să treacă ca prin urechile acului, unii care și-au permis multe lucruri, nu au reușit să treacă prin aceste filtre ale comisiei, dar alții au reușit”, a declarat Dorin Chirtoacă.
Fostul lider PL pune la îndoială multe dintre rezultatele comisiei de evaluare și susține că mulți dintre cei care au trecut de aceste filtre vor fi cei care vor relua influența în sistem.
„Ce fac ei mai departe? Se regrupează și creează din nou influențe în sistem. Ce s-a întâmplat la procuratură? Procurorii care au fost pe timpul lui Plahotniuc au preluat conducerea la toată Procuratura din Moldova. Munteanu care a fost procuror la anticorupție pe timpul lui Plahotniuc, acum e procuror general, iar Robu care avea fabricat dosare, imediat a fost numit de Munteanu adjunct la PCCOCS”, a mai adăugat Dorin Chirtoacă.