
Fostul premier, Dorin Recean, și-a ridicat azi, la sediul Ambasadei Ucrainei de la Chișinău, ordinul „Cneazul Iaroslav cel Înțelept”, care a fost oferit de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski, printr-un decret semnat încă în 23 august.
Înalta distincție i-a fost acordată lui Dorin Recean la sediul misiunii diplomatice de către ambasadorul Păun Rahovei.
„Distincția a reprezentat o recunoaștere a contribuției personale semnificative a domnului Recean la consolidarea parteneriatului moldo-ucrainean, a poziției sale consecvente și principiale, ca politician și înalt demnitar al Republicii Moldova, în susținerea suveranității de stat și integrității teritoriale a Ucrainei, precum și a participării sale active la inițiative caritabile și la promovarea statului ucrainean în lume. Decorarea lui Dorin Recean este, de asemenea, un simbol al recunoștinței poporului ucrainean față de partenerii moldoveni pentru sprijinul pe care îl simțim în fiecare zi”, se arată într-un comunicat al Ambasadei Ucrainei.
Precizăm că fostul premier Dorin Recean nu e primul demnitar din R. Moldova decorat cu acest ordin. În septembrie 2023, această distincție i-a fost oferită și președintelui Parlamentului, Igor Grosu.