
Două fete, de 11 și 12 ani, au fost salvate de la înec, după ce s-au prăbușit sub gheața unui lac din Parcul „Valea Trandafirilor” din Capitală. Incidentul a avut loc duminică seara în timp ce minorele se plimbau pe gheața subțire împreună cu alte fete.
Minorele au fost observate de salvamarii stației din zonă, care le-au avertizat despre pericolul aflării pe gheața subțire. Avertizările au fost ignorate, iar în scurt timp două dintre minore s-au prăbușit în apa bazinului acvatic. Salvamarii au intervenit prompt, reușind în mai puțin de un minut să le extragă la suprafață.
Ulterior, tinerele au primit îngrijiri la fața locului, fiindu-le oferite pături și ceai cald, până la sosirea părinților. Din fericire, acestea nu au avut de suferit și nu au necesitat îngrijiri medicale.
În acest context, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență avertizează repetat cetățenii că aflarea pe gheața bazinelor acvatice este extrem de periculoasă, în special în condiții de temperaturi oscilante, când stratul de gheață devine fragil și instabil. Părinții și cei care au în grijă minori sunt îndemnați să-i monitorizez strict și să nu le permită jocul sau aflarea pe gheața râurilor și lacurilor.
În cazul observării persoanelor căzute sub gheața bazinelor acvatice apelați imediat Serviciul 112.