
Două persoane au fost condamnate la 5, respectiv 9 ani de închisoare pentru escrocherie și spălare de bani în dosarul „Banca de Economii”. Instanța a dispus că cei doi inculpați trebuie să achite peste 1,46 milioane de lei prejudiciu material, potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție.
Primul inculpat a fost condamnat la 5 ani de închisoare, pedeapsă care va fi pusă în aplicare după rămânerea definitivă a sentinței. De asemenea, s-a menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor acestuia. Cel de-al doilea inculpat a fost condamnat, prin cumul parțial al pedepselor, la 9 ani de închisoare, cu executarea pedepsei începând din momentul reținerii. Măsura preventivă – arestul preventiv a fost menținută. În plus, acestuia i s-a aplicat interdicția de a exercita activități în domeniul administrării bunurilor pe o durată de 5 ani.
Totodată, instanța a admis acțiunea civilă înaintată de reprezentantul S.A. „Banca de Economii”, dispunând încasarea, în mod solidar, din contul ambilor inculpați a sumei de 1, milioane de lei, cu titlu de prejudiciu material.
Potrivit Procuraturii Anticorupție, potrivit probelor prezentate în instanță, acumulate de Procuratura Anticorupție în comun cu Centrul Național Anticorupție, inculpații, acționând împreună cu alte persoane (cercetate separat), ar fi obținut prin escrocherie de la B.C. „Banca de Economii” S.A. în anul 2011, un credit în valoare de 4 400 000 de lei.
După obținerea creditului, inculpații, cunoscând că firmele beneficiare nu intenționau să-și onoreze angajamentele asumate printr-un contract fictiv, ar fi asigurat transferul sumei totale de 1 460 660 de lei din conturile acestora, către alte companii. Ulterior, acești bani ar fi fost ridicați în numerar de către unul dintre inculpați.
Deși inculpații au negat comiterea faptelor pe tot parcursul procesului, instanța a apreciat probatoriul administrat și a stabilit vinovăția acestora. Sentința nu este definitivă, aceasta poate fi contestată cu apel la Curtea de Apel Centru în termen de 15 zile.