Două persoane, înjunghiate mortal la Cahul. O femeie de 31 de ani, reținută de polițiști

O femeie de 31 de ani a fost reținută de polițiști fiind suspectată de dublu omor comis în Cahul. Bănuita, care ar avea probleme psihice, a înjunghiat o femeie și un bărbat, ambii de 34 de ani, în urma unui conflict.  

Poliția a fost sesizată, după miezul nopții, despre faptul că pe o stradă din Cahul, un bărbat a fost găsit la sol, în stare incoștientă. La fața locului a fost constatat decesul acestuia, prezentând semne vizibile de moarte violentă. Ulterior, într-o locuință din apropiere a fost descoperit și cadavrul unei femei, care prezenta leziuni similare.

Preliminar s-a stabilit că ambele victime, cu vârste de 34 de ani, au consumat băuturi alcoolice împreună cu alte persoane, iar la un moment dat, în timpul unui conflict, ar fi fost atacate de gazdă cu un obiect ascuțit.

Polițiștii au reținut o femeie de 31 de ani, bănuită de comiterea infracțiunii. S-a stabilit cǎ aceasta se află în evidența instituțiilor medicale de specialitate.

Inspectorii au pornit o cauză penală pentru omor intenționat, crimă care se pedepsește cu închisoare de la 15 la 20 ani sau închisoare pe viață.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...