Dragalin spune că există o reticență mare față de vetting: Nu știu dacă un salariu de 47 de mii de lei este suficient pentru procurori să meargă înainte dacă nu au încredere în procedură

Mulți procurori își vor depune demisia din cauza procedurii de vetting. O spune șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, potrivit căreia după procurorul Victoria Furtună și alți procurori anticorupție vor pleca din funcție. Veronica Dragalin spune că regulamentul evaluării integrității și profesionalismului procurorilor este lipsit de claritate și-i determină pe mulți să părăsească sistemul, notează IPN.

Mai mult, potrivit ei dublarea salariului procurorilor până la 47 de mii de lei „nu este suficient de motivant” pentru mulți, luând în calcul riscurile la care se supun. Ea adăugat că sondajele interne arată că mai mulți procurori anticorupție își vor depune cererile de demisie, în preajma demarării procedurii de vetting.

„Există multă reticență din partea procurorilor față de procedura de vetting pentru că această procedură nu este clară. Sunt reticențe din partea procurorilor care au îndoieli că va fi un proces obiectiv, cu un rezultat corect. Sper, până la urmă, să putem încuraja cât mai mulți procurori să meargă înainte, să nu-și dea demisia. Dar din discuțiile pe care le am cu procurorii, din sondajele anonime pe care le fac periodic, știu că sunt procurori care își vor da demisia în loc să meargă la vetting”, a spus Veronica Dragalin în cadrul emisiunii „Rezoomat de la RliveTV.

Șefa Procuraturii Anticorupție spune că ea însăși este reticentă în privința evaluării, în contextul în care regulamentul de vetting prevede verificarea veniturilor tuturor rudelor persoanei supuse evaluării. Veronica Dragalin spune că nu dorește să-și expună familia acestui proces de verificare.

„ Pentru fiecare persoană o să fie o decizie personală până la urmă. Te uiți la riscuri și beneficii. Pe de o parte ai un salariu dublu, care e destul de atractiv, riscul e că dacă nu treci această procedură, îți pierzi locul de muncă în Procuratură, nu poți activa în calitate de avocat sau în altă funcție timp de până la șapte ani. Deci, când te gândești la risc și beneficiu, nu știu dacă un salariu de 47 de mii de lei este suficient să meargă înainte dacă nu are încredere în această procedură. Și eu am reticențe față de această procedură. Pe mine mă interesează mai mult viața privată a membrilor familiei mele. Eu am decis să vin în această funcție și mi-am asumat această funcție, dar părinții mei, sora mea, mătușile și unchii mei, nu și-au asumat asta. În chestionar suntem obligați să dăm numele și prenumele tuturor rudelor, cu IDNP, cu data nașterii, iar averea lor poate fi verificată în legătură cu evaluarea noastră”, a mai spus șeful Procuraturii Anticorupție.

Potrivit legii, procurorul care nu a promovat vetting-ul este eliberat din funcție cu lipsirea de dreptul de a mai fi procuror sau exercitarea unei funcții de demnitate publică timp de 5-7 ani. De cealaltă parte, pentru procurorii Procuraturii Anticorupție care trec evaluarea, salariile vor fi majorate până la 47 de mii de lei.

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram