DREPTUL LA REPLICĂ | Poziția AGEPI cu privire la sistemul de gestiune colectivă a drepturilor de autor și drepturilor conexe

Cu referire la materialul publicat pe pagina Copyright.md, intitulat „Declarația publică a Președintelui Asociației Naționale „COPYRIGHT” privind blocarea sistemului de gestiune colectivă”, lansat recent în spațiul public și preluat de unele instituții media, Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (AGEPI), în calitatea sa de autoritate administrativă subordonată Ministerului Justiţiei, responsabilă de promovarea şi realizarea activităţilor în domeniul protecţiei juridice a proprietăţii intelectuale privind drepturile de proprietate industrială, dreptul de autor şi drepturile conexe, respinge categoric orice insinuări privind implicarea instituției sau a angajaților săi în activități ilegale și reiterează că întreaga sa activitate este desfășurată în strictă conformitate cu legislația Republicii Moldova, cu principiile transparenței, imparțialității și tratamentului egal al tuturor actorilor implicați în sistemul de proprietate intelectuală.

Potrivit art. 7 alin. (2) lit. s), lit. t), lit. u) și lit. v) din Legea nr. 114/2014 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală (în continuare, Legea nr. 114/2014), respectiv, art. 4 alin. (1) lit. f), lit. j), lit. k) și lit. n) din Legea nr. 230/2022 privind dreptul de autor și drepturile conexe, AGEPI:

– avizează constituirea organizațiilor de gestiune colectivă și a structurilor comune de colectare;

– desemnează colectorul în cazul drepturilor gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă;

– efectuează controale anuale şi speciale privind activitatea organizaţiilor de gestiune colectivă şi a structurilor comune de colectare;

– monitorizează funcţionarea organizaţiilor de gestiune colectivă şi a structurilor comune de colectare.

AGEPI notează cu îngrijorare că anumite informații lansate în spațiul public sunt preluate și distribuite fără verificarea faptelor și fără prezentarea unor probe care să confirme acuzațiile formulate. Difuzarea unor astfel de afirmații riscă să afecteze încrederea publicului în instituțiile statului și să genereze percepții eronate cu privire la activitatea autorităților publice.

Este important de subliniat că AGEPI tratează în mod egal toate organizațiile de gestiune colectivă, fără a favoriza sau discrimina vreo parte a sistemului. Toate deciziile instituției sunt adoptate exclusiv în baza cadrului legal și a constatărilor obiective rezultate din activitățile de monitorizare și control.

Cu privire la desemnarea colectorului remunerațiilor, atragem atenția că, potrivit art. 103 alin. (1) din Legea nr. 230/2022, colectarea remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor de drepturi pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă se efectuează de către organizația de gestiune colectivă desemnată colector sau de către structura comună de colectare, prin decizia directorului AGEPI, publicată în Monitorul Oficial.

La data de 05.03.2026 au încetat efectele juridice ale următoarelor Decizii ale AGEPI:

Decizia AGEPI nr. 4/639 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de radiodifuzare a operelor muzicale, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;

Decizia AGEPI nr. 5/640 din 12.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „ARTTON” a fost desemnată colector pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023 pentru:

a) dreptul interpreților și al producătorilor de fonograme la remunerație unică echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a fonogramelor publicate în scop comercial; b) dreptul interpreților la remunerație echitabilă pentru radiodifuzarea și comunicarea publică a interpretărilor și a execuțiilor fixate audiovizual;

c) dreptul interpreților la remunerație suplimentară anuală;

Decizia AGEPI nr. 6/666 din 19.04.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul la remunerație compensatorie pentru copia privată și dreptul la retransmitere prin cablu, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023;

Decizia AGEPI nr. 7/779 din 12.05.2023, prin care Asociaţia Obştească  „AUTORITY” a fost desemnată colector pentru dreptul de comunicare publică a operelor muzicale și a videogramelor, pentru o perioadă de 3 ani, începând cu data de 06.03.2023.

Corespunzător, prin comunicatul din 03.04.2026 AGEPI a precizat că, în lipsa unei decizii de desemnare a colectorului, nicio organizație de gestiune colectivă nu este în drept să colecteze remunerațiile respective. Totodată, în același comunicat AGEPI a indicat că: În vederea asigurării colectării remunerațiilor ce se cuvin autorilor și titularilor dreptului de autor și ai drepturilor conexe pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă, AGEPI va emite deciziile de desemnare a colectorului, cu menţinerea continuităţii perioadei de desemnare fără întreruperi.

Prin urmare, situația descrisă nu confirmă pretinsa lipsire a autorilor de remunerații, ci arată necesitatea respectării unei proceduri legale stricte, astfel încât colectarea remunerațiilor să fie efectuată doar de entitatea desemnată în condițiile legii.

Amânarea desemnării colectorului nu poate fi prezentată ca o acțiune ilegală, abuzivă sau îndreptată împotriva autorilor.

Suplimentar, poziția AGEPI din 23.06.2026 confirmă că aspectele juridice și instituționale aferente desemnării colectorului remunerațiilor pentru drepturile gestionate colectiv obligatoriu sau prin gestiune colectivă extinsă fac obiectul unei examinări instituționale aprofundate. AGEPI a indicat expres că în cadrul AGEPI a fost instituit prin Ordinul Directorului AGEPI nr. 67 din 25 mai 2026, un grup de lucru, a cărui mandat  include examinarea acestor aspecte, precum și identificarea soluțiilor pentru sporirea trasabilității proceselor de colectare, repartizare și achitare a remunerațiilor.

Procedura de desemnare a colectorului este o procedură instituțională complexă, care necesită respectarea legii, examinarea circumstanțelor relevante, evaluarea funcționării sistemului de gestiune colectivă și asigurarea trasabilității proceselor de colectare, repartizare și achitare a remunerațiilor.

Cu privire la pretinsa „legalizare a pirateriei”, aceste afirmații prezintă în mod denaturat efectele juridice ale procedurii de desemnare a colectorului și creează impresia falsă că autorii au fost lipsiți de remunerațiile cuvenite. Or, existența unui proces administrativ de desemnare a colectorului, examinarea demersurilor parvenite de la actorii interesați și inițierea unor controale sau analize instituționale nu pot fi calificate drept legalizare a pirateriei.

În contextul în care AGEPI depune toată diligența pentru consolidarea sistemului de gestiune a drepturilor, se constată că atacurile și acuzațiile lansate în spațiul public la adresa instituției tind să se intensifice. Aceste circumstanțe generează suspiciuni rezonabile că anumite campanii de dezinformare urmăresc influențarea proceselor instituționale aflate în derulare, inclusiv a procesului de desemnare a colectorului remunerațiilor sau a activităților de control și monitorizare prevăzute de lege.

Instituția rămâne deschisă colaborării cu toate părțile interesate și va continua să ofere o platformă de dialog pentru identificarea unor soluții legale, echilibrate și viabile, care să asigure atât protejarea intereselor autorilor și titularilor de drepturi, cât și predictibilitate și stabilitate pentru utilizatorii de conținut protejat.

AGEPI va continua să își exercite mandatul legal în mod profesionist, imparțial și transparent, în beneficiul autorilor, titularilor de drepturi, utilizatorilor și al întregii societăți, contribuind la dezvoltarea unui sistem de proprietate intelectuală funcțional, credibil și aliniat standardelor europene și invită toate pârțile interesate la dialog constructiv și civilizat spre beneficiul întregii comunități.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...