
Drona rusească detectată în această dimineață în județele Tulcea, Galați și Vrancea s-a prăbușit în județul Vaslui, în zona localității Puiești, a confirmat ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu. Oficialul precizează că aparatul nu avea încărcătură explozibilă, iar prăbușirea s-a produs cel mai probabil din cauza unei defecțiuni tehnice, prin pierderea comenzii sau rămânerea fără combustibil.
„Avem o nouă provocare a Rusiei la adresa României. Am primit informația că o dronă a fost găsită în Vaslui, fără încărcătură. S-a prăbușit singură, nu s-a tras în ea. Ori a pierdut comanda, ori a rămas fără combustibil. Este probabil aceeași dronă pe care au vrut avioanele să o dea jos. Mi-aș fi dorit să fie doborâtă. Nu au tras în dronă. Ca de fiecare dată, voi discuta cu piloții. Probabil, după ce au analizat potențialele daune colaterale în cazul în care ar trage, au ales să nu angajeze”, a declarat Ionuț Moșteanu, citat de HotNews.ro.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Corneliu Pavel, a precizat că toate datele indică faptul că ar fi fost vorba despre o singură dronă, nu două, așa cum se crezuse inițial.
Două aeronave germane Eurofighter Typhoon de la baza militară Mihail Kogălniceanu au fost ridicate în aer, după ce radarele au reperat o dronă Shared în spațiul aerian românesc, în această dimineață. În același timp, au fost emise mai multe mesaje RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea, Galați și Vrancea prin care populația a fost avertizată cu privire la posibila cădere a unor „obiecte din spațiul aerian”.