Drona căzută la Telenești este de model „Gheran 4”. Specialiștii au găsit o încărcătură explozivă de peste 50 kg

Drona căzută în după-amiaza de vineri la Chiștelnița, raionul Telenești, este de model „Gheran 4”, cu propulsie turbo-reactivă. Constatările au fost făcute de specialiștii Secției tehnico-explozive a IGP, care susțin că în preajma aparatului a fost găsită și încărcătura explozivă de peste 50 de kilograme.

„La aproximativ 5 metri de acesta a fost depistată partea de luptă, de tip termobaric, cu efect prin schije, cu o masă totală de 52,4 kg. Partea de luptă a fost evacuată și transportată în siguranță, iar experții Poliției, cu suportul geniștilor Armatei Naționale, au efectuat nimicirea controlată”, se arată într-un comunicat IGP.

Amintim că, vineri seara, Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești, despre depistarea unei drone căzute la sol, la o distanță de pânǎ la 100 de metri de o locuințǎ.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au încercuit perimetrul și asigură securitatea localnicilor. Poliția îndeamnă cetățenii repetat să nu se apropie și să nu atingă aparatele de zbor, fragmentele sau alte obiecte suspecte, să păstreze distanța și să evite zona până la finalizarea verificărilor.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...