Drone rusești au atacat din nou porturile Ismail și Chilia. A fost emisă alertă pentru locuitorii din județul Tulcea

Rusia a lansat, în noaptea de vineri spre sâmbătă, un nou atac cu drone asupra infrastructurii portuare de la gurile Dunării, vizând orașele Ismail și Chilia, în apropierea graniței cu România. Din cauza apropierii atacului de frontieră, autoritățile de la București au emis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din nordul județului Tulcea.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale al României, sistemul de supraveghere radar a detectat, la ora 4:39, ținte aeriene în proximitatea localităților ucrainene Chilia și Ismail. Ca urmare, sistemele de apărare antiaeriană au fost trecute în stare de alertă, iar un elicopter IAR-330 Puma SOCAT a fost pregătit pentru intervenție.

La ora 4:41, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a transmis un mesaj RO-ALERT locuitorilor din nordul județului Tulcea, avertizându-i asupra posibilității căderii unor obiecte din spațiul aerian și îndemnându-i să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă ori, în lipsa acestora, să rămână în locuințe, departe de ferestre și pereții exteriori.

Alerta aeriană a fost ridicată la ora 5:07. Ministerul Apărării a precizat că nu au fost înregistrate pătrunderi neautorizate în spațiul aerian al României și nici impacturi la sol ale unor aparate de zbor.

Forțele Aeriene ale Ucrainei au anunțat că apărarea antiaeriană a doborât sau a neutralizat două rachete ghidate de tip H-59/H-69 și 111 drone rusești, inclusiv aparate de tip Shahed, lansate asupra regiunilor din nordul, sudul și estul țării.

Autoritățile ucrainene au precizat că, în urma atacului asupra infrastructurii portuare de la Dunăre, au fost înregistrate doar pagube minore. România continuă să informeze în timp real aliații din NATO cu privire la incidentele produse în apropierea frontierei sale și menține legătura permanentă cu structurile aliate.

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...