Liderul organizației PNL România în Republica Moldova, Adrian Dupu, a avut o întâlnire sâmbătă cu localnicii din Cimișlia, unde, împreună cu vicepreședintele organizației, Anatolie Dimitriu, a discutat despre importanța alegerilor europarlamentare pentru viitorul european al R.Moldova.
„Partidul Naţional Liberal a fost mereu un susținător al integrării europene și dezvoltării Republicii Moldova. Atât președintele PNL Nicolae Ciucă, cât și europarlamentarii PNL au fost și sunt pe deplin angajați în acest demers. Susținerea primarilor PNL pentru comunitățile din stânga Prutului este simțită și văzută in fiecare localitate înfrățită cu o primărie din România. În viitorul Parlament European, PNL va fi la fel vocal și consecvent în susținerea Republicii Moldova”, se arată într-un mesaj al PNL România Diaspora R. Moldova.
Joi, Dupu a fost la Rezina, unde s-au întâlnit cu reprezentanți ai administrațiilor publice locale și raionale din această regiune.