Departamentul Trezoreriei SUA i-a oferit lui Elon Musk și echipei sale din cadrul Departamentului pentru Eficiență Guvernamentală (DOGE) acces la vastul sistem de plăți al guvernului federal, responsabil pentru gestionarea a trilioane de dolari din fonduri publice, au declarat mai multe surse pentru ABC News.
Sistemul, considerat „carnetul de cecuri” al guvernului federal, este administrat de oficiali de carieră și conține date sensibile despre sute de milioane de americani, iar accesul la acesta este strict controlat. Acesta gestionează inclusiv cele șase trilioane de dolari destinați anual fondului pensiilor de stat, programului de asigurări de sănătate „Medicare”, salariilor angajaților federali și altor cheltuieli.
Liderii democrați din Senatul SUA au lansat luni un avertisment public, acuzând administrația Trump de facilitarea unei „preluări ostile” a instituțiilor statului de către Musk și DOGE.
„În fața ochilor noștri, un guvern din umbră, neales, preia controlul federal”, a declarat Chuck Schumer, liderul majorității democrate.
Senatoarea Patty Murray, președintele Comisiei pentru Credite, a atras atenția asupra riscului ca Musk să folosească acest acces pentru a-și ataca rivalii politici și economici.
„Un miliardar fără responsabilitate, cu conflicte de interese uriașe și legături strânse cu China, a pus mâna pe cel mai sensibil sistem financiar al Americii. El controlează acum cine primește bani și cine nu”, a spus Murray.
Democrații au avertizat că accesul DOGE la sistemul de plăți înseamnă și acces la date financiare și personale sensibile ale cetățenilor americani.
„Trump a dat practic lui Musk și echipei sale acces la datele de securitate socială ale tuturor americanilor. La rambursările fiscale. La beneficiile Medicare și Medicaid. La pensiile veteranilor”, a afirmat Schumer.
Senatorul Ron Wyden, membru al Comisiei de Finanțe, a subliniat riscurile.
„Musk are acum acces la conturile bancare, datele fiscale, numerele de securitate socială și adresele americanilor. Spionii străini ar plăti oricât pentru aceste informații.”
Accesul DOGE la sistemul de plăți a provocat o ruptură internă la Departamentul Trezoreriei. Oficialul care supraveghea sistemul, David Lebryk, a fost suspendat săptămâna trecută după ce a refuzat să aprobe accesul lui Musk.
Vineri, Lebryk și-a anunțat retragerea din funcție, au confirmat surse pentru ABC News.
Dacă DOGE ar încerca să blocheze anumite plăți federale, decizia ar putea fi contestată în instanță, având în vedere că fondurile sunt aprobate de Congres.
Într-o scrisoare adresată secretarului Trezoreriei, Scott Bessent, senatorul Wyden a avertizat că orice „manipulare politică” a sistemului ar putea provoca un colaps economic.
„Aceste sisteme nu își permit să eșueze. Intervențiile politice în funcționarea lor riscă să provoace daune severe țării și economiei. Nu văd niciun motiv legitim pentru care persoane care au demonstrat un dispreț total față de lege ar trebui să aibă acces la aceste sisteme critice”, a scris Wyden.
Casa Albă, DOGE și Departamentul Trezoreriei nu au oferit un răspuns oficial până în acest moment, transmite sursa citată.