
Luna trecută, CEC-ul nostru independent a schimbat din nou regulile de joc în cazul alegerilor care vor avea loc în curând, mai exact, a stabilit reguli mai stricte pentru constituirea blocurilor electorale. Scopul noilor modificări a fost, conform narativului oficial, blocarea (!) participării la alegeri a așa-numitelor „blocuri camuflate”.
Ce înseamnă asta? 1. Că un bloc nu poate purta numele uneia dintre formațiunile membre și nici nu poate utiliza simbolul acesteia. 2. Că blocurile trebuie să fie înregistrate la CEC cu cel târziu 30 de zile înainte de începerea înregistrării candidaților, data limită în cazul de față fiind 20 iunie parcă. 3. Noul regulament (atenție!) interzice în mod expres forțelor politice să participe în comun la alegeri și să acționeze coordonat, dacă nu sunt înregistrate ca bloc electoral.
Clar? Ok.
Ieri, liderul PAS, Igor Grosu, ne-a anunțat că pe lista electorală a partidului lui va merge încă un lider de partid – Dinu Plângău, președintele Platformei DA. Cică i-a propus și lui Gligor să candideze de la ei, dar acela a refuzat.
Acum, eu vreau să întreb CEC-ul nostru independent: acesta nu este bloc electoral camuflat?! Pentru că, unu, forțele politice (în cazul de față, PAS și Platforma DA) nu pot participa în comun la alegeri și acționa coordonat, dacă nu sunt înregistrate ca bloc electoral; doi, blocurile electorale trebuiau înregistrate oficial (cu proces verbal și toate alea) până în 20 iunie; și, trei, deși această struțo-cămilă are pe listă lideri de la partide diferite, folosește simbolurile PAS.
Ori n-am înțeles eu ceva corect?
Sau legile scrise pe genunchi și votate cu hurta de fosta deja majoritatate parlamentară (Dumnezeu s-o ierte!) nu se aplică și în cazul PAS?
Vă rog să răspundeți în scris, nu sunați. Mulțumesc.