Deși teoriile conspirației nu sunt la modă, iar cei care se dedau la speculații, greu de demonstrat faptic, sunt, de regulă, marginalizați, ceea ce se întâmplă astăzi ar trebui analizat și din această perspectivă, cel puțin ca să ne asigurăm că nu ne-am culcat pe o ureche și am luat în calcul toate riscurile.
Iar lucrurile chiar sunt curioase și am fi naivi să credem că totu-i simplu și clar și că nu-i cazul să ne încordăm mințile. Chestia-i că asistăm, de o habă de vreme, la o serie de evenimente politice ciudate, care, deși par lipsite de logică, cu timpul, încep parcă să se lege cumva.
Să le luăm pe rând.
După alegerile locale, câștigate de „proeuropeni” (între care și PAS), părea că, gata, „calea europeană” poate fi formalizată și la nivel local, respectiv, să devină în sfârșit, „ireversibilă”, așa cum cică și-ar dori poporul suveran și partenerii străini. Doar că, spre surprinderea tuturor, PAS, „locomotiva” noastră europeană, a dat toate planurile peste cap și s-a apucat să se întorloace, cam peste tot, nu cu camarazii săi de luptă geopolitică, ci invers, cu ce aflați pe cealaltă parte a baricadei, mai exact cu socialiștii rusofili.
Mulți s-au întrebat, pe bună dreptate: de ce să faci alianță cu PSRM, când poți, practic în aceleași condiții, să te aliezi cu alți „proeuropeni”? Un răspuns pertinent nu a formulat nimeni până acum.
Mai mult, dacă mariajele împotriva firii între PAS și PSRM la nivel local ne-au fost prezentate ca acțiuni samovolnice, determinate de interesele înguste ale oamenilor locului și „cumătrismelor” din raioane, iată că, zilele acestea, s-a întâmplat un lucru similar și la nivel hipercentral, la care exact aceiași actori au participat plenar. Este vorba despre demiterea fulgerătoare, cu vot comun PAS-PSRM, a guvernatorului Băncii Naționale, ca apoi, la distanță de doar câteva ore, acesta să fie înlocuit cu, atenție!, un senator din România, vicepreședinte al unui partid creat după exact același calapod ca PAS-ul nostru și cu aceiași sforari din umbră.
Este adevărat că socialistul-șef Dodon a început, după aceea, să dea ochii peste cap și să se prefacă surprins și revoltat de decizie, dar oamenii care cunosc fenomenul știu bine cine-i Dodon și cum poate el să mintă și să joace teatru pentru plebe. La fel ca Maia Sandu, de altfel.
Așadar, naivii care țin cu românii s-au bucurat, iar naivii care țin cu rușii s-au îngrijorat. Și doar deștepții care țin cu nemții au zâmbit discret în colțul gurii…
Cred că, înainte să tragem concluzii, ar trebui să ne oprim asupra câtorva detalii, care, în opinia mea, conțin răspunsul la această complicată ecuație. Este vorba despre ce-și doresc românii, pe de o parte, rușii de cealaltă, dar și ce-și dorește și a treia tabără, fără identitate națională, de această dată.
Să începem cu românii
În ultima vreme, devine tot mai clar că cei care dețin astăzi pârghiile puterii la București încearcă să se impună pe cont propriu pe terenul „fraților basarabeni”, adică să pună interesul național deasupra celui comunitar. Un fel de suveranism moderat, care să cuprindă „întreg poporul din ambele state românești”.
Tonul a fost dat de PSD, în particular de premierul Ciolacu, care, spre deosebire de predecesorii săi, pare mult mai hotărât să fortifice în Republica Moldova o structură politică influentă, cu care să comunice direct și să acționeze în comun, fără intermediari străini. Așa a apărut ideea consolidării unei „stângi europene” puternice, pe platformă social-democrată, care să poată prinde în chingi PAS-ul și pe Maia Sandu și să-i forțeze să țină cont și de interesele României, nu doar ale Bruxelles-ului (mai exact ale Berlinului și Parisului), în drumul anevoios spre „viitorul luminos european”.
Nevoia de a strânge grămăjoară „stânga europeană”, care ar fi dispusă, mai degrabă, să se alieze cu românii decât cu „globaliștii” fără neam și țară, are la bază și o chestiune foarte practică: 1. Dacă nu o iei tu, o iau ceilalți, care consideră R. Moldova parte a „lumii ruse”, deoarece acești oameni (de „centru-stânga”) sunt mai mult pragmatici decât sentimentali, ceea ce-i face implicit mai „flexibili”, adică se ghidează de principiul „mai aproape dinții decât părinții”. 2. PAS-ul și-a epuizat deja resursele și a intrat în marja lui firească de 20 și ceva la sută, respectiv, construcția unui partid de alternativă „proeuropean” și, de ce nu, și „oleacă mai românesc” nu mai este doar un moft, ci și o necesitate stringentă.
Doar că aici „opoziția constructivă” nu mai merge și trebuie să te bați pe bune cu actuala guvernare, dacă vrei să te voteze lumea. În caz contrar, vei fi perceput ca un nou satelit strângător de voturi căzute din căruță, iar lumea vrea să se răzbune pe PAS, nu să-l ajute să scape. În plus, puterea de la București (cu excepția președintelui care-i pe ducă) are propriile motive să pună PAS-ul la respect, la câte bobârnace și-a luat de la ei.
În condițiile în care social-democrații moldoveni, care-s frați gemeni, ca factură interioară, cu social-democrații români, au luat un scor-surpriză la locale, fapt care a demonstrat că revenirea lor în Parlament este doar o chestiune de timp, acest proiect a devenit și mai viabil. Plus la toate, a mai apărut o oportunitate – disponibilitatea lui Ceban, primarul Chișinăului, de a pune și el umărul la consolidarea „polului european de stânga”. Motive sunt multe și diverse, dar nu ne vom opri astăzi asupra lor.
Or, o eventuală asociere dintre PSDE, care are o vastă rețea în teritoriu și capacitate reală de a influența deciziile la nivel local, și MAN-ul lui Ceban, care controlează capitala și aproape toate suburbiile ei, ar permite ca acest nou pol de putere să devină nu doar influent, ci de-a dreptul hotărâtor.
Știți cine s-a speriat cel mai tare de această perspectivă? Nici măcar rușii! „Europenii” non-români! Gurile rele spun că cineva de pe la Președinție, care, deși nu cunoaște româna, are influență decisivă asupra marionetelor puse să conducă formal republica, făcea ca trenul pe culoare. Explicația e simplă: în opinia lor, n-au ce căuta românii în jocurile de putere de aici, e suficient să existe doi poli, numiți convențial Est și Vest, astfel încât târgul de pe loc să-l facă cei care reprezintă la nivel local lumile respective. Adică România, care-i tot Vest, dar nițel mai mult decât atât, poate încurca serios aranjamentele care se fac. Or, tot așa cum a fost exclusă brutal din formatul de negocieri în procesul „de reintegrare teritorială a RM”, tot așa trebuie exclusă și din procesul de „integrare europeană”. Să facă, în continuare, „lobby la Bruxelles”, dar să nu se bage la Chișinău! La Chișinău, jocurile le fac „Estul” cu „Vestul”, al treilea e în plus.
Culmea e că nu doar PSD-ul lui Ciolacu s-a apucat să joace pe cont propriu aici, ci și PNL-ul, celălalt reprezentant al coaliției de guvernare de la București, a început să dea semne tot mai clare că și el își dorește o alternativă pentru PAS, pe „dreapta”, de această dată.
Or, până și PNL-ul conștientizează deja că a miza exclusiv pe PAS este egal cu ați tăia craca de sub fund, mai ales că lucrurile se schimbă rapid, iar cine nu va prinde ritmul și nu-și va adapta strategiile la noile realități politice și geopolitice riscă să rămână total pe dinafară. Alianța, în primă fază, dintre LOC, Platforma DA și partidul lui Gligor, care a anunțat că ia în calcul inclusiv participarea pe cont propriu la alegerile prezidențiale, e un proiect tot românesc, dar penelist, de această dată.
Prin urmare, de aici și până la identificarea unui candidat propriu la prezidențiale, altul decât Maia Sandu, agreat în special de București, care să atenteze nu doar la supremația PAS, ci și a Maiei Sandu în particular, nu e decât un… pas. Iar asta îi enervează teribil pe cei care s-au obișnuit să n-aibă concurență pe „segmentul proeuropean” și care se tem ca nu cumva România „să înghită” Basarabia, cum s-a exprimat, mai demult, aceeași Maia Sandu.
De altfel, debarcarea brutală, în 2019, a lui Plahotniuc (rău famatul oligarh, care intenționa cică să facă „unirea a două oligarhii”), precedată de debarcarea lui Dragnea (un alt oligarh, „străin de interesele și valorile europene”) a avut cam același fundament. Restul – „deoligarhizare”, „decapturare a statului”, „lupta cu corupția” și alte artificii verbale – n-au fost decât niște simple povești, viu colorate, menite să înfierbânte capetele seci.
Doar naivii incurabili n-au înțeles, cel puțin într-un final, că operațiunea s-a făcut cu concursul direct al rușilor și nemților, lăsând România total pe dinafară. Până și americanii au fost luați prin surprindere atunci. Mai mult, a demarat în forță exact în „Anul Centenarului”, când sensibilitatea față de proiectul românesc era vizibil crescută, pe fundalul simbolismelor care pot fi mai ușor speculate, în astfel de contexte. Am mai vorbit despre asta și nu vreau să insist, doar la un lucru revin – mișcarea „haștagistă Rezist” din România, care a aruncat în aer puterea de la București, și-a sincronizat perfect acțiunile cu mișcarea de „eliberare din captivitate a statului moldovenesc”, cu Năstase, pe post de berbece, și Maia Sandu, pe post de culegător de roade. Iar faptul că centrul de comandă a fost și atunci același, nu-l văd doar chiorii și orbii.
Așadar, ca să încheiem acest capitol și să trecem la următorul, concluzia sună cam așa: autorii proiectului „Maia Sandu” sau ai acestui „fenomen”, cum i-a spus un alt jucător de narde de pe frontul geopolitic comun ruso-german, înțeleg că riscă să piardă în favoarea interesului românesc, de aceea, caută din nou consens cu rușii. Nu cu rușii care omoară astăzi oameni în Ucraina, ci cu ceilalți, mai „progresiști”, care îl vor înlocui pe Putin, după ce acesta își va îndeplini misiunea, care i-a fost încredințată, și anume cea de a „multipolariza”, așa cum vor ei, lumea „unipolară”, care oricum avea să crape.
Prin urmare, Putin va pleca în curând, imediat cum va fi instaurată „pacea strâmbă” pe continentul european, dar interesul comun în zonă rămâne, și trebuie de luat de pe acum taurul de coarne. Interesul e ca R. Moldova să rămână „la pachet” cu Ucraina nu doar pe „calea integrării europene”, dar și pe oricare alte cale, care ar putea intersecta drumul nostru european, în caz că sistemul occidental actual va da chix.
România, ai auzit? Tu nu ești în cărți, caută-ți de treabă! Vezi că există posibile variante și pe tine să te spargă iar, să nu crezi că alternativă la Iohannis nu există! Exact așa cum există, teoretic, și alternativă pentru Maia Sandu, în sens invers, de această dată, alta decât comodul Dodon!
Acum, pe scurt, despre Dodon
Mâna Kremlinului, ziceți? Dar voi știați că Kremlinul are multe turnuri, care funcționează nu doar împreună, dar și autonom, de foarte multe ori. Când spunem că Moscova pune, de obicei, ouă în mai multe coșuri în același timp, să nu credeți că face asta doar pentru că ar fi super inteligentă, cum se crede, ci mai ales că „turnurile” se contrazic deseori între ele și chiar se confruntă deschis, pe alocuri.
Haideți să vă atrag atenția un un detaliu mic, dar esențial, în opinia mea: propaganda rusă oficială nu-l promovează astăzi pe Dodon. Cel puțin deocamdată. Dimpotrivă, o vreme chiar l-a tocat de-a binelea, deși acum l-a lăsat în pace. L-a susținut pe Șor, până nu demult, dar, de la o vreme, a lăsat-o și aici mai moale, ceea ce înseamnă că nici Șor nu mai e favorit la Moscova (nici măcar interdicția de a călători în Rusia n-a apucat să și-o scoată, vă imaginați?!).
Cred că Moscova și-a făcut alte calcule, mult mai fine, de această dată. Pentru că înțelege că gloata moldovenească nu mai vibrează ca pe vremuri la simbolurile sovietice, dar nici la gaz și alte „privilegii”, cu care ne putea șantaja anterior, respectiv, nu mai poate fi atrasă cu hurta, ca înainte. A devenit „proeuropeană” gloata între timp, așa că vechile tehnici de manipulare nu mai funcționează.
E nevoie, de această dată, de ridicat nivelul intelectual al discursului și de venit cu o ofertă politică mult mai aranjată, atât ca aspect, cât și ca mesaj. Eforturile de a consolida „stânga filorusă”, exact cum fac românii cu „stânga europeană”, iată adevărata miză. Chiar și „candidat unic” la prezidențiale au identificat, care, să recunoaștem, e chiar simpatic(ă).
Când colo, apare din nou Dodon și se apucă să le încurce ițele. Nu rușii l-au resuscitat pe Dodon, ci însăși Maia Sandu, mai exact sforarii din umbră ai acestui proiect geopolitic. De ce? Ca să nu le lase rușilor prea multă autonomie, în caz că reușesc să dea lovitura. Adică să-i forțeze să împartă terenul, așa cum s-a convenit anterior: una ție, una mie.
Și nu-i vorba doar despre faptul că Dodon ar fi cică singurul contracandidat al Maiei Sandu, pe care îl poate bate în turul doi, chestia e cu bătaie mult mai lungă. Eu cred că se coace chiar o viitoare coaliție, la nivel central, între Maia Sandu și Dodon, exact după modelul aplicat astăzi în raioane, iar asupra chestiunilor „principiale”, cum a fost demiterea de alaltăseară a guvernatorului BNM, să voteze la pachet fără să crâcnească niciunul din ei. Care-s aceste chestii „principiale”, vom vedea, dar eu cred că același „Plan Kozak” e buba, care se pliază perfect nu doar pe interesele rusești, dar și pe cele germane. România ar pierde în acest caz, chiar definitiv, îmi permit să spun.
Faptul că Dodon a renăscut ca „Pasărea Phoenix”, practic din cenușă, înseamnă că el va fi folosit, mai degrabă, ca să șantajeze Moscova, nu să-i apere interesele exclusive. Inclusiv faptul că, spre surprinderea multora, nu a fost inclus în lista protagoniștilor „războiului hibrid”, adică a „prorușilor destabilizatori de parcursuri europene”, spune foarte multe, dacă nu chiar totul. Și faptul că a scăpat, ca prin minune, de dosarele penale și nici nu mai e prezentat drept exponent al „grupărilor criminale”, explică, iarăși, foarte clar cum stau lucrurile.
Ce va face Moscova când va înțelege că, totuși, Dodon e mai puternic? Îl va lua din nou în brațe, mai mult de nevoie decât de voie. Ca să câștige și ea ceva. Că dacă-l lasă exclusiv la cheremul Maiei Sandu și a curatorilor săi, riscă să nu-și mai controleze nici măcar nucleul dur de aici, pentru că Dodon este oricum perceput ca „omul rușilor”, respectiv, poate înșela vigilența până și a celor mai atenți observatori.
Credeți că în zadar, la congresul PSRM din 19 decembrie, Dodon nu a fost reales președinte, chiar dacă i-a fost restabilită funcția? Sunt sigur că anume rușii au pus piciorul în prag, iar Dodon a fost nevoit să facă un pas în spate, ca să le mai dea un pic de răgaz și să-și mai revizuiască nițel din ambiții. Apropo, vă amintesc că, foarte recent, același Dodon respingea categoric ideea „candidatului unic” pe frontul filorus și anunța ferm că are de gând să intre de sine stătător în cursă, cu sau fără voia Moscovei (n-a spus-o cu text deschis, dar se putea citi asta printre rânduri). Ca, la doar câteva zile, să-și „retragă candidatura” sau să o pună „pe pauză”, mai exact. Deocamdată!
Și, la final, despre schimbarea surprinzătoare de la BNM
Cel mai simplu și ușor e să crezi că europenii, prin intermediul „partenerilor români”, și-au pus omul lor la Banca Națională a Moldovei, ca să aibă grijă de „îndeplinirea condițiilor de aderare la UE”. O profesionistă!, cum ne-o prezintă presa de partid.
Ok, e și asta o variantă. Dar de ce de la USR e omul „pus de români” și nu de la PSD sau PNL, partide care guvernează astăzi în România? Or, cel puțin la prima vedere, impresia mea a fost că cei doi n-au participat la „operațiune”. În schimb, a participat Dodon!
Bine, ar ieși prost dacă ar recunoaște acum faptul că și ei au fost luați prin surprindere, pentru că asta i-ar descalifica, din punct de vedere al imaginii publice. Dar ceva nu se leagă totuși. USR e în opoziție în România și e în război deschis cu actuala guvernare. Cum să mizezi pe un om, care, pe lângă faptul că e „profesionist”, mai e, în același timp, și senator și încă și vicepreședinte al unui partid cu care ești în război? Nu se putea găsi, în toată România, un finanțist la fel de „profesionist”, dar cel puțin tehnocrat, adică neutru, ca să nu vorbim de un exponent direct al Guvernului de la București?
În schimb, USR e la fel de geamăn cu PAS, exact cum e PSD din România geamăn cu PSDE-ul moldovenesc, și reprezintă exact aceleași interese ca și guvernarea noastră „proeuropeană”. Așa că personal mă îndoiesc că jocul acesta e românesc. Eventual e cu girul Președinției României, care-i din același aluat ca Președinția noastră și răspunde la aceleași comenzi din afară. N-are PNL-ul președinte astăzi și nici nu știu dacă a avut. Mai degrabă USR-ul are…
Jocul l-au făcut, cel mai probabil, cei care vor să tragă sforile peste capul României. Exact cum au făcut până acum.
E doar o părere, luați-o ca atare.
