De fapt, nu Maia Sandu a trezit atât de mult interes, în cazul interviului pentru Dudi, ci Dudi însuși. Lumea a fost curioasă să vadă ce întreabă, cum întreabă, dar mai ales să-i vadă mimica, atunci când ascultă răspunsul. Maia Sandu nu mai este de multă vreme interesantă – aceleași vorbe fără sens și substanță, aceeași gândire plată și plictisitoare, aceleași minciuni bâlbâite, pe care le știm pe de rost deja.
Or, noi le-am auzit de atâtea ori, respectiv, ele nu ne provoacă decât o singură reacție – aia când dai a lehamite din mână și miști mărunțel din buze. În schimb, să-l vezi pe Dudi cum reacționează chiar a fost interesant, din simplul motiv că el nu-i în situația noastră, adică nu are ocazia să fie luat de prost în fiecare zi, respectiv, reacțiile sale au fost cu mult mai colorate și mai diverse.
Mai pe scurt, protagonistul acestui interviu a fost Iurii Dudi, nu Maia Sandu, de aici și interesul sporit pentru el. Și nu are nimic aici „mentalitatea de vasal”, cum sugera astăzi o colegă de breaslă, etalându-și astfel un soi de frustrare față de succesul bloggerului rus. Lumea-i curioasă să vadă oameni interesanți or, cum Maia Sandu nu mai este de multă vreme interesantă, un interviu cu ea poate avea succes doar dacă cel care-i pune întrebările e om interesant. Răspunsul la dilema ta e undeva pe aici, dragă colegă.
Și, ca să nu se supere Maia Sandu, vreau să precizez că nu doar interesul pentru ce spune ea e la pământ, sentimentul e valabil pentru majoritatea „liderilor” acestei lumi sau ai acestei părți de lume, mai exact, cu care ne identificăm mai mult – oameni mărunți, subțiri la minte, șablonați, falși și fără nicio strălucire. O masă amorfă de specimene create după același calapod, pe care nu-i mai ia nimeni în serios și care provoacă doar iritare.
Ce pot spune ei interesant? Nimic. Respectiv, diferența o fac cei care adresează întrebările, nu cei care răspund la ele. Inclusiv tămbălăul din jurul interviului lui Tucker Carlson cu Putin are la bază același fundament.
În concluzie, am ajuns să trăim vremuri când prost nu e cel care se uită la deget, atunci când îi arăți Luna, ci invers. Nici nu poate fi altfel, din moment ce lumea s-a întors cu fundul în sus.
