
De ceva vreme, o nălucă de sorginte stalinistă bântuie spațiul public, intoxicându-l cu un narativ perimat și abject, menit să sucească mințile moldovenilor creduli și să stimuleze mândria de sine a oamenilor cu mintea plată.
O cheamă Victoria Furtună și e „fiica duhovnicească” a unui celebru diversionist moscovit în sutană, alias episcopul Markel, cel care-i asmuță pe credincioși să-și dea unul altuia cu bâta în cap și transformă bisericile în centre de propagandă neosovietică și velikorusă.
Această tanti a fost zburată din Procuratura Anticorupție și a aterizat tocmai la Tiraspol, de unde s-a lansat cică în politică, cu un biet porumbel în mâini, un fel de „hulub al păcii” specific vremurilor de tristă faimă, care ulterior a și devenit simbolul politic al acestei pseudo-politiciene.
Păi iată, de curând, aceasta tot încearcă să provoace furtună în lighean, împărțind bani în stânga și-n dreapta (nu știm de unde are atâția bani, dar putem să bănuim), și le promite moldovenilor săraci și visători că va crea „Moldova Mare”, după harta pe care i-a dăruit-o Putin lui Dodon în 2017, hartă pe care până și Dodon, cu tot cu nimicnicia sa interioară și obediența fără rest față de țarul rus, se ferește să o arate lumii.
O provocare ordinară și urât mirositoare, clocită de ruși în laboratoarele lor de propagandă, cu scopul clar de a se amuza pe seama proștilor de moldoveni.
Până și la Putna a ajuns hulubița păcii lui Ilici, profanând, prin simpla-i prezență, sărbătoarea închinată Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, încât bieții slujitori ai mănăstirii au avut nevoie de zile în șir să se curețe de curnuți.
Mai nou, aceasta a încercat să ne spurce și pe noi, postând o imagine cu logotipul ZIUA și cu titlul unei știri scrise de noi peste propria-i imagine de carton, alături de simbolurile ei „politice”, adică „Moldova Mare” în chip de „porumbel”. S-ti-fereascî sfântu’!…, cum spun moldovenii. Așa reclamă nu dă Doamne!
Iată așa și trăim! Nici nu știi unde să te ferești, ca să nu calci în vreo dejecție, pentru că-s peste tot. Biata țară!
