EDITORIAL | Între zgomot și firesc. Începutul sfârșitului unui 9 mai ideologic

O abordare pragmatică asupra morții ne aduce aminte că fiecare dintre noi, inevitabil, este destinat uitării. Indiferent de durerea apropiaților care ne pierd și a câtorva generații ce ne urmează, această durere nu va dăinui la nesfârșit. Cu mici excepții, numele se șterge, iar existența noastră va continua, eventual, în unele acte sau fotografii, iar pentru urmașii îndepărtați vom fi ceea ce sunt pentru noi  acum strămoșii noștri de pe la începutul secolului al XX-lea – niște nume pe care le respectăm, însă fără încărcătură emoțională.

Memoria umană nu este infinită, ci dependentă de proximitate, de legături afective concrete față de persoane sau evenimente locale sau cu impact mondial. Fiecare generație transmite mai departe mai puțin decât a primit, iar la un moment dat nu mai rămâne nimic sau câteva rămășițe (analizați doar situația comemorării Primului Război Mondial, conflagrație mondială încheiată cu doar două decenii înainte de începutul celei de-a doua). Să fie clar, nu e vorba de lipsă de respect sau de indiferență morală, ci de faptul că lanțul memoriei față de un șir de evenimente se rupe, în primul rând, din cauza unei limitări a empatiei.

Așa se va întâmplă treptat și cu „9 mai”, zi care, cât de straniu ar suna, intră într-o fază de comemorare autentică – când ne aducem aminte, cu adevărat, de consecințele istorice ale evenimentului, fără emoții folosite în interese politice, iar intensitatea ideologiei taberelor scade treptat și, în mod organic, va dispărea. Profitorii înverșunați pierd tot mai mult din elan și nu mai apelează atât de des la „9 mai ideologic”, pentru că, efectiv, scade și „bazinul electoral”, iar pe cea de-a treia sau a patra generație nu le mai prinzi în plasă cu „durerea” față de pierderile din acest conflict mondial. Noile generații privesc evenimentul prin prisma unei analize mai profunde și lucide, vor răspunsuri în baza unor fapte și nu mai reacționează empatic. Acțiunile învingătorilor și a învinșilor intră într-o nouă etapă a „judecății”, în special în cea a concluziei că războaiele nu tot timpul aduc și victorii.

Evident, să nu ne îmbătăm cu apă rece. Încă îi vom mai vedea în acțiuni frenetice pe exponenții politici ai cohortei ce flutură stindardul unui „9 mai ideologic”, în special al celui pan-rusesc, care, fără dram de analize factuale, continuă legendele dictatorilor fără dumnezei, care s-au dezis de propriii aliați cu care au învins un rău, dar, după un șablon al învinșilor, au construit noi „ghetto”-uri socialiste unde jumătate de secol au fost oropsite popoare întregi.

Ei vor mai coabita, doar că se vor dezumfla, se vor dezumfla firesc, în liniștea putreziciunii lor morale, iar ostașii, toți ostașii, vor reveni la locul meritat de cinste.