Astăzi, locuitorii capitalei, care, în virtutea circumstanțelor, n-au putut sau n-au avut unde pleca, vor fi nevoiți să îndure încă o dublă umilință. Adică să urmărească neputincioși cum două cele două tabere politice aparent rivale, dar de fapt complementare, vor trage fiecare câte o nouă horă cu chiuieli pe mormintele bunicilor, cei care au servit drept carne de tun în cel de-al Doilea Război Mondial.
Scopul este, bineînțeles, de a-și marca teritoriul, așa cum fac fiarele în pădure (cu piciorul din spate ridicat, de regulă), și a delimita clar scena politică, în perspectiva alegerilor viitoare, astfel încât să alții nu mai încapă pe ea.
Două bule de săpun, numite convențional „stânga” și „dreapta”, își vor etala ostentativ nuanțele curcubeice jucăușe și se vor roti zglobiu prin fața ochilor noștri, în speranța că vor reuși să hipnotizeze, încă o dată, mințile puțintele și vulnerabile în fața propagandei, respectiv, să le provoace să se scuipe reciproc și să-și arate rușinica printre gard.
Iar ei, umflătorii baloanelor de săpun să pozeze grav de partea saltimbancilor care vor participa la beția colectivă, unii pe o parte și alții de celaltă parte a acestei baricade iluzorii, și să-și cheme turmele să-i urmeze spre marile lor victorii politico-electorale. Vechiul truc, care a funcționat de mai multe ori în trecut.
Așadar, pe de o parte, îi avem pe măscăriciul Dodon, oponentul favorit al Maiei Sandu, și, desigur, pe talibanii lui Șor, dușmanii perfecți ai aceleiași Maia Sandu, care vor defila, deghizați în gândaci de colorado, pe străzile capitalei, pentru a vâna suflete rătăcite, încremenite în „tinerețea proletară”, iar de cealaltă parte, avem parte de o altă adunare, sub „drapel european”, de această, chipurile în contrast cu acele mentalități perimate. Scopul sindrofiei este, clar lucru, să adune la grămadă celelalte suflete rătăcite și confuze, care se cred mai în rând „cu moda”, „proeuropeni”, cum ar veni, ca apoi să fie mânate ca oile la strungă spre cabina de vot și să voteze, via referendum, „pentru Europa”.
Fierbințeală de dragul „războiului rece”, ăla reciproc avantajos.
Așa că 9 mai rămâne năluca noastră cea de toate zilele care ne va urmări în continuare, cât va exista parodia asta de stat, și n-avem ce-i face. Suflete rătăcite avem cu duiumul și nici de vânători de fantome nu ducem lipsă. Așa că ne astupăm nasul și urechile și așteptăm, cu răbdare, să treacă, din nou, această zi blestemată.
Trăiască Victoria Europeană!