„Cel mai performant ministru” din Guvernul PAS, Nicu Popescu, cavaler al Ordinului Republicii, și-a dat astăzi demisia. Cică are nevoie de o pauză. În locul lui, a fost numit Mihai Popșoi, un alt fruntaș al PAS, care însă, cel puțin la capitolul imagine publică, îi cedează cu mult lui Popescu.
Bineînțeles că, din perspectiva guvernării, acest lucru nu arată bine. Denotă, mai degrabă, slăbiciune. Pentru că, oricum a-i da, oricum a-i suci-o, desemnarea lui Popșoi în acest post important seamănă mai mult cu o soluție de avarie, decât cu consolidarea unui domeniu vital, mai ales în actualul context politic și geopolitic. Și cealaltă candidatură, numită în fruntea „trenului european” (care a fost decuplat de la Externe), pare foarte palidă, cel puțin din considerentul că tânăra care va conduce acest proces este o cvasianonimă, chiar dacă poate și are ceva pricepere în ale diplomației.
Or, în contextul turbulențelor care se produc astăzi pe eșichierul politic, dar și a tensiunilor tot mai crescute, inclusiv în spațiul nostru geopolitic, rolul de voce principală a statului în plan internațional necesită nu doar profesionalism (ceea ce-i greu de crezut că domină în acest caz), ci implică și o componentă simbolică aparte. Până la urmă, încrederea, numele și autoritatea de care te bucuri reprezintă elemente cheie în grelele negocieri cu factorii de decizie străini. În caz contrar, nu prea ai cum să stai la masă cu granzii, chiar dacă admitem că te-ar ține cureaua. Sau dacă ajungi totuși, e puțin probabil să poți pune condiții și să-ți aperi propriul interes.
Așadar, percepția contează enorm în acest caz. Or, cel puțin la nivelul opiniei publice locale, plecarea grabnică a lui Popescu seamănă mai degrabă cu o evadare, decât cu un pas matur și asumat, menit să lase loc pentru mai bine. Asta în condițiile în care, recent, am primit undă verde pentru începerea negocierilor de aderare la UE, însă, de mai bine de o lună, nu-i clar cel puțin cine vor fi negociatorii din partea R. Moldova, nemaivorbind de o strategie temeinică și pe termen lung, care să stea la baza acestui proces complicat.
Dar dacă e evadare, așa cum pare, motivul nu poate fi altul decât că treburile merg prost. În aceste condiții, este logic ca Popescu să se dea la o parte, înainte ca barca guvernării să se scufunde și să-l tragă la fund și pe el. „Eu m-am zbătut, am făcut, am obținut! Dar ei n-au fost în stare să valorifice această mare oportunitate”, cam asta va putea spune Popescu, după ce se garnitura noastră europeană se va împotmoli și va rămâne blocată în noroi.
Chestia-i că, dacă Popescu ar fi singurul care pleacă, sentimentul n-ar fi neapărat același. Dar fisuri sunt mai multe. Bilet de plecare și-a luat de curând și Olesea Stamate, șefa Comisiei juridice a Parlamentului, care, la fel „a obosit” și ar vrea „să-și dedice mai mult timp familiei”. Din câte se pare, și șeful Comisiei pentru securitate națională, Lilian Carp, stă cu piciorul în prag și cu șapca pe cap. Un deputat PAS a renunțat deja la mandat, iar alți doi îi vor călca degrabă pe urme. Adică vorbim despre niște procese în lanț, care nu fac altceva decât să confirme că barca se scufundă. Iar când barca se scufundă, știți ce se întâmplă și care-s primele semne.
Apropo, dacă Popșoi e o soluție de avarie, asta înseamnă că PAS nu mai e în stare să atragă specialiști în echipă. Că a rămas singur înăuntru și nu mai are piese de schimb. Iar în aceste condiții, e nevoit să schimbe o piesă uzată cu alta și încă de la aceeași mașină. Inițial s-au încuiat pe dinăuntru, ca să nu cumva să nimerească cineva străin printre ei, iar acum au deschis ușa, dar nimeni din afară nu mai vrea să intre deja. Nu poate merge mult un asemenea vehicul.
Totul depinde dacă Maia Sandu va reuși să se ocupe personal și de politica externă, și de integrarea europeană și va reuși, cu autoritatea ei, de care încă se mai bucură, să le deschidă ușile în continuare palizilor săi colegi.
Pe de altă parte, când va reuși să mai facă și asta, în condițiile și „pe intern”, vorba lui Lupu, e foarte mult de lucru? Are de inaugurat drumuri, de schimbat amabilități cu moșii și mătușile, are de implementat proiecte în „satele europene” și câte și mai câte! Integrarea europeană e importantă, dar alegerile prezidențiale sunt cu mult mai aproape, iar la ele nu participă partenerii străini, ci oamenii noștri, care-s mulți și foarte supărați.
Prin urmare, Maia Sandu are de prins doi iepuri acum și teamă mi-i că-i va scăpa pe amândoi.
Post Scriptum
„… În toiul furtunii, am fost nevoiți să reparăm cârma, să coasem pânzele și să sudăm ancora pentru a evita izbirea de stângi și scufundarea imediată a corabiei. Apoi a trebuit să alungăm șobolanii și să astupăm găurile făcute de ei în corabie, prin care intra apa și se scurgeau proviziile. Pasul următor a fost să găsim marinari cinstiți cu care să conducem vasul, chiar dacă aceștia nu mai navigaseră niciodată. […] Avem apă și merinde cât să supraviețuim în ape calme, atât cât să navigăm cât putem de repede, nu cât ne-am dori noi, către un port sigur.” (Maia Sandu, septembrie 2019)
Iată însă că „marinarii cinstiți”, care urmau să conducă vasul către „un port sigur” n-au reușit să manevreze printre stânci. O lecție pentru ceilalți: nu mai puneți la cârmă marinari care n-au navigat niciodată, dragi politicieni, că te duc la fund, cu tot cu apă și merinde!
