
Ieri, ZIUA a aflat pe surse că medicii și asistenții medicali de la cel mai mare spital din Republica Moldova au primit pe carduri cu zece la sută mai puțini bani pentru luna iunie, față de lunile anterioare. Mai exact, -10%, adică nu li s-au mai dat sporuri de performanță.
De ce „pe surse” am aflat? Simplu, pentru că lumea se teme să vorbească în nume propriu despre subiecte „sensibile” precum ăsta, chiar și atunci când este lovită direct în moalele capului. E periculos pentru cei care lucrează la stat (Spitalul Republican e de stat) să deschidă gura, darămite să protesteze, de când avem cea mai democratică și proeuropeană guvernare. Asta e. Operăm cu surse anonime, n-avem ce face.
Azi, administrația instituției respective a ieșit cu o „dezmințire”, în numele „transparenței”, în care confirmă exact ce am aflat noi de la sursele noastre – că personalul medical de la Spitalul Republican a primit remunerații mai mici, deoarece au fost tăiate, in corpore, sporurile de performanță. Tare faină „transparența” asta, păcat că nu se manifestă decât după ce se scurge informația cu de la sine putere!
În fine, nu e despre asta voiam să spun. Nici măcar nu vreau să acuz administrația spitalului respectiv. Nu-s bani, am înțeles. Pentru cadrele medicale nu-s bani. Cum nici pentru cadrele didactice nu-s bani (dragi profesori, dumneavoastră ați luat luna asta sporuri de performanță? Nu vă temeți să ne spuneți, promitem să nu vă divulgăm identitatea) etc., etc.
Plăcinta-i mică, vorba clasicului, și nu ajunge la toți. E tare multă lume care lucrează pentru partid, iar ăștia trebuie plătiți bine, de la o mie jumate – două mii de euro în sus. Euro, că ei îs Echipa Europa! Leii îs la spital, la școală etc. Or, dacă nu-i plătești ca lumea, europenește, refuză să mai presteze pentru combaterea războiului hibrid și consolidarea rezilienței și riscăm chestia asta cu parcursul european. Nu-i de glumă!
Și nu le trebuie lor diplome de studii pentru asta. Au diplome de traininguri berechet!
Așa că luați-o mai ușurel, o fi medicii importanți, dar partidul e mai important! Nu-i așa, dragi compatrioți din diasporă? Vă mai amintiți ce amabilități europene vă transmiteau „kenții” din PAS după alegerile la care îi salvați de fiecare dată? „Diaspora, jos pălăria!” Apropo, voi cât luați pe lună dacă nu faceți nimic, acolo, în diasporă? Dar comparativ cu medicii de acolo?
Și mai e un detaliu important. Salariul mediu al unei asistente medicale din Chișinău e, din câte știu, în jur de 10 mii de lei. Cu sporurile de performanță ajunge cam la 11 mii jumate, fix de trei ori mai puțin decât lua tinerelul acela tupeist din PAS la Ministerul Culturii (zice-se, între altele, că ăsta ar fi șeful trollilor de la PAS, iar sursele ne sfătuiesc să ne interesăm dacă nu cumva are vreun „contract de consultanță” și cu Ministerul Mediului. Verificăm, mersi).
Așadar, sporurile de performanță ale medicilor înseamnă cam 10% adaos la salariul de bază. Dar voi vă mai amintiți ce sporuri „de performanță” lua verișoara Taburceanu la MoldATSA? 25 de mii și ceva era salariul de bază, iar cu tot cu sporuri ajungea la… 120 de mii de lei. Sporurile sale de performanță reprezentau 380% din salariul de bază. Asta da performanță! Pentru un comunicat pe an. Iată la ea ar fi fost o reală problemă să-i taie sporurile de performanță, nu la voi, stimați medici, cu ale voastre 10%.
Dincolo de ironie, situația e strigătoare la cer. Atâta nesimțire, tupeu și aroganță în politică n-am avut niciodată. Am știut de la bun început că-s perverși și mincinoși, dar nici chiar așa!
Băieți și fete, ați întrecut măsura rău de tot. Plecați!