Jurnalista Natalia Morari s-a lansat în cursa prezidențială. Mișcare previzibilă, care va crea totuși niște valuri în mocirla noastră politică.
Morari, în repetate rânduri, a fost în epicentrul unor evenimente dubioase, controversate, dar cruciale în politica de la Chișinău. Începând cu „revoluția” de la 7 aprilie 2009, până la ședințele cu lumina stinsă din Parlament, zece ani mai târziu.
Tot timpul ăsta, Natalia Morari a făcut politică, nu jurnalism. Iar astăzi a intrat în albia ei firească. Iar dacă în politică lipsa de consecvență e iertată uneori de electorat, în jurnalism, „schimbarea pălăriei” este taxată mult mai dur de public.
După ce a plecat de la Publika TV și și-a creat propria televiziune, a întors armele împotriva celor cu care a lucrat, lansând constant atacuri îmbrăcate în voalul echidistanței și al dreptului la opinie.
Știa mereu ce face, avea misiunea ei și, alături de cei care sunt astăzi la cârma R. Moldova, a creat iluzia că tot ceea ce fac ei e bine, iar ce fac alții e reprobabil și condamnabil.
Acum lucrurile s-au inversat. Astăzi ea însăși a devenit victima jocurilor și subtefugiilor folosite atât de eficient mai ieri împotriva altora. Iar cei cu care adineaori era mână-n mână, astăzi o acuză de aceleași lucruri. Un vârtej perfid și grețos al pseudo-jurnalismului local.
Pâna la urmă, fie în politică, fie în jurnalism, funcționează proverbul vechi: cine seamănă vânt, va culege furtună. Și n-ai cum schimba această legitate.
Dincolo de asta, deja fosta noastră colegă reprezintă astăzi în politică nimic altceva decât versiunea în română (sau „moldovenească”, poate, nu-i clar încă) a lui Veaceslav Platon. Prin urmare, primele concluzii ni le-am facut, vedem ce va urma.
