EDITORIAL | „Noua Generație, salvatoarea Nației!” V-ați întrebat vreodată de ce istoria oficială sare peste protestele anticomuniste din 2002-2004?

Nicolae FEDERIUC

Nu știu dacă ați observat, dar despre acțiunile masive de stradă, anticomuniste, din perioada 2002-2004, nu se vorbește practic deloc. De ele nu se pomenește nimic nici în discursul public, nici măcar la lecțiile de istorie, din câte cunosc. Asta spre deosebire de manifestațiile din 2009, de exemplu, despre care se vorbește foarte mult, inclusiv la școală.

În calitate de participant activ la acele proteste, respectiv de martor ocular, vreau să vă asigur însă că neglijarea ostentativă a acelor evenimente nu se prea justifică, cel puțin din punct de vedere academic și științific. Asta deoarece, în cazul lor, nu vorbim despre niște chestiuni sporadice și lipsite de importanță, ci despre niște evenimente care au marcat profund realitățile din vremea respectivă și au contribuit, îmi permit să spun, chiar decisiv la scrierea istoriei.

Inclusiv respingerea Memorandumului Kozak, în noiembrie 2003, eveniment crucial care a determinat practic schimbarea cursului geopolitic către cel de integrare europeană, s-a făcut sub presiunea străzii inclusiv.

Unii se vor grăbi, probabil, să-mi răspundă că această tăcere asurzitoare se datorează faptului că PPCD (fostul Front Popular), condus atunci de Iurie Roșca, organizatorul principal al acelor manifestații anticomuniste, „a trădat” unioniștii după ce și-a dat votul în Parlament pentru realegerea comunistului Vladimir Voronin pentru al doilea mandat de președinte.

Dar poate oare asta arunca în derizoriu evenimentele istorice care au precedat acel vot? Bineînțeles că nu, chiar dacă am admite că, la 4 aprilie 2005, am asistat la un „act de trădare”, deși eu am altă părere…

Eu cred că la bază e totuși altceva. Protestele din perioada 2002-2004, sunt ținute sub preș din cu totul alte motive. Problema constă în mesajul promovat prin acele manifestații, fundamentul lor ideologic. Pentru că acolo se protesta nu pentru pensii și salarii, nu pentru bunăstare, nu împotriva corupției și nedreptății sociale, cum se întâmplă în mod obișnuit. Acolo se promova o idee foarte complexă, un ideal. Acolo se protesta nu doar împotriva comuniștilor de la putere, ci împotriva ideologiei comunist-marxiste în general, în toate formele ei existente.

Acele acțiuni începeau cu „Tatăl Nostru” și erau despre Libertate, Demnitate, Adevăr Istoric… Erau o continuare logică a Mișcării de Eliberare Națională, care a început la sfârșitul anilor 80 și s-a soldat cu ruperea de trecutul comunist-sovietic, urmând ca, în faza următoare, acest spațiu să fie reintegrat în România.

Da, acea mișcare urmărea reunirea cu România, nimic altceva, idee imortalizată, de altfel, și în Declarația de Independență. Doar că ea a fost fracturată la mijlocul anilor 90, prin aducerea la putere a agrarienilor (comuniștii deghizați) și apoi revenirea comuniștilor la propriu. Atunci, la mijlocul anilor 90, s-a produs, de fapt, adevărata trădare.

Păi iată, protestele masive care au început 2002 erau despre exact același lucru, doar că vârf de lance erau deja… copiii Frontului Popular. Aceleași convingeri, aceleași valori, doar că având un suflu tânăr și energii noi. Copii care erau, de fapt, extensia aceleiași Mișcări de Eliberare Națională.

Se mai numeau și „Generația 2002” sau „Noua Generație”. Vreau să menționez, cu toată modestia (întrucât și eu de acolo vin), că a fost cea mai strălucitoare, cea mai energică și cea mai cultă generație de tineri, de după Independență încoace. Erau tineri adaptați la noile tendințe și, totodată, ancorați adânc în valorile naționale și spirituale.

Anume acești tineri erau problema, de fapt! Pentru că ei nu se înscriau în logica ce se voia a fi încetățenită aici și nu răspundeau ca profil cu planurile trasate în legătură viitorul statului Republica Moldova. Aceste planuri nu aveau nimic în comun nici cu Unirea, nici cu Dumnezeu, nici cu valorile tradiționale și moral-spirituale. Dimpotrivă, ele veneau în contradicție flagrantă cu ideea națională. Or, tinerii respectiv duceau statul în cu totul altă direcție decât își doreau scenariștii de la subsol – în România, cu Crucea în față. Din cauza asta au fost anihilați.

Votul din 4 aprilie a fost doar un pretext, un argument căzut la țanc, care a fost folosit abil pentru dispersarea și compromiterea acestei mișcări. Ca nu cumva aceste energii să capete dimensiune politică bine închegată și să le răstoarne planurile peste cap. Ș-acest lucru trebuia făcut repede, cât acei tineri să nu apuce să se maturizeze suficient. Chiar și așa, a urmat o replică, mișcarea reîncarnându-se prin PL, mai târziu, doar că nu a mai avut vigoarea și componenta spirituală atât de pronunțată și nici n-a mai reușit să-i adune pe toți la un loc.

Până la urmă, au reușit să-i spargă, să-i împrăștie. Doar că acești oameni nu au dispărut, au continuat să existe. Fiecare în bisericuța lui. Și-au construit viețile cum au putut, dar au rămas la fel. Repet: anticomunismul lor nu e despre un partid anume, ci împotriva unei ideologii, este o mișcare care combate comunismul în toate formele lui. Or, ce avem astăzi la putere tot comunism e, doar că-i deghizat în ambalaj albastru cu mai multe steluțe, lucru pe care vechea „Nouă Generație” îl simte.

Nu în zadar evenimentul de inaugurare a statuii Reginei Maria, din 27 martie 2025, a stârnit atâta vâlvă. Pentru că el a reprodus emoția protestelor din 2002, iată explicația. A răbufnit la suprafață cu putere, în pofida celor două decenii și jumătate de prigoană. Pentru că s-a văzut clar că ea, Generația 2002, poate căpăta, din nou, dimensiune politică, iar acest lucru a înspăimântat puterea neocomunistă de la Chișinău, lucru remarcat foarte bine și de profesorul Dan Dungaciu.

Între altele, vă atrag atenția la un un fapt pe care unii probabil l-au trecut cu vederea – statuia Reginei Maria este un proiect eminamente al „Noii Generații”, exact generația din fruntea protestelor din 2002. Regina Maria din scuarul Liceului „Gheorghe Asachi” este expresia imortalizată în bronz a acelui suflu înălțător. De aici și furia!

Vă imaginați ce-ar fi dacă „Noua Generație”, deja matură și autosuficientă, s-ar aduna din nou grămăjoară și s-ar apuca iar să facă politică?