
După ce s-a lepădat de Plahotniuc în toate modurile posibile, iar când i s-a împins carnetul de „democrat” în nas a fost dat afară din funcția de ministru, fiind prins cu minciuna, Radu Musteață, „ministrul de două zile al Agriculturii”, a fost instalat astăzi șef la Agenția pentru Intervenții și Plăți în Agricultură (AIPA).
Fantastic!
„Mă bucur să-l revăd pe domnul Musteață într-o funcție publică”, ni s-a destăinuit premierul Vasile Tofan în ședința de azi a Guvernului. „Cred că a învățat din greșeala pe care a comis-o la nominalizarea la Ministerul Agriculturii”, a continuat Tofan.
Ce să zicem, ne bucurăm și noi. Pentru Radu Musteață, că pentru noi nu prea avem de ce. În primul rând, nu putem să fim fericiți și împliniți când nu înțelegem ceva. Iar prima chestie pe care n-o înțelegem este de ce o minciună îl împiedică pe un om să dețină funcția de ministru, dar aceeași minciună îi permite să dețină funcția de șef la AIPA?
E vreun dispozitiv de măsurare a intensității minciunilor la Guvern, de care nu știm noi? Sau doar dacă ești ministru n-ai voie să minți, iar în celelalte cazuri minciuna e chiar indicată?
Premierul a mai spus că „noi nu avem atât de mulți oameni ca să nu-i valorificăm”. Da’ unde-s ceilalți oameni, domnule Tofan? Ați făcut vreun concurs pentru funcția de șef la AIPA și ați constatat că nu-s oameni? Poate ați vrut să spuneți că nu sunt atât de mulți oameni care să poată distribui „corect”, „la timp” și „cum trebuie” subvențiile în agricultură?
Pentru cei care se întreabă de ce e atât de importantă funcția de șef la AIPA, le reamintesc că bugetul administrat de această instituție prin Fondul Național de Dezvoltare a Agriculturii și Mediului Rural a fost, în 2026, de 2,3 miliarde de lei.
Acum e clar de ce e atât de importantă funcția și de ce nu mai e atât de importantă minciuna?