Ion Druță a fost, indiscutabil, un maestru al scrisului. Probabil e unul dintre cei mai talentați condeieri pe care i-a născut acest petec de pământ. Nu-i corect să nu prețuiești acest lucru.
Talentul este o valoare rară, iar cel care nu-l prețuiește este un ignorant sau, mai rău, un om care percepe creația exclusiv prin prisma celor cinci simțuri biologice de bază. Poate fi un dar divin, poate fi o exteriorizare demonică. Dar asta, iarăși, depinde de finețea consumatorului de har. Despre Paganini, de exemplu, se spunea că este posedat de diavol…
Talentul, mai ales în ale scrisului, vine la pachet cu alte virtuți – spiritul de observație, profunzimea intelectuală, sensibilitatea interioară și cunoașterea. Fără ele, scrierile nu trec testul timpului. A fost Ion Druță un om talentat? Sigur că da, altfel n-ar fi vorbit nimeni despre el acum. Nu-i exclus ca, după moartea lui, interesul pentru opera sa literară să crească și mai mult. Cum s-a întâmplat și în cazul multor altor clasici, de altfel.
Controversele legate de Druță constau în altceva – în ce măsură și-a pus talentul, acest dar cu care s-a născut, în slujba binelui. Pentru că un om înzestrat cu atâtea virtuți nu putea să nu știe că greșește. Asta dacă admitem că a greșit și n-a făcut-o deliberat, în virtutea vremurilor pe care i-a fost dat să le descrie. Dar dacă a știut, de ce nu s-a pocăit? A avut atâta timp să-și reconsidere spusele! Puțini sunt cei care au la dispoziție atâta amar de vreme.
Dar, iarăși, un om care putea descrie atât de rafinat și exact trăirile lăuntrice ale unui popor, care avea capacitate să observe atâtea detalii, nevăzute pentru oamenii obișnuiți, nu putea să nu-și dea seama de rătăcirea în care îi arunca pe cei pe care pretindea că îi iubește. Mai mult decât atât, n-avea cum să nu vadă cine profită de vorbele lui de duh. Degeaba a încercat să se disocieze de călău, încercând să simuleze o neutralitate de fațadă (românu-i rău, iar comunistul sovietic nu-i mai bun – are și asemenea judecăți de valoare). „Neutralitatea” lui avea același rol și menire pe care o are „neutralitatea” stipulată astăzi în Constituția Republicii Moldova.
El și-a folosit talentul și credibilitatea de care se bucura pentru a legitima în mentalul colectiv un neadevăr, pe care a fost ulterior construită o mare minciună. Criza de identitate cu care se confruntă astăzi această bucățică de popor, i se datorează lui, în foarte mare măsură. Iar asta-i anulează meritele și-i determină pe mulți să-i profaneze numele, într-un moment în care decența te obligă fie să vorbești de bine, fie să taci.
De fapt, nu despre Druță am vrut să scriu. Aceste lucruri le-au explicat alții deja, în aceste zile de „doliu național”, clar, argumentat și pertinent. Nu mai am ce adăuga. Doar la un singur lucru vreau să mă opresc – Druță este judecat astăzi pentru faptul că, în vremuri de restriște, marcate de durere și incertitudine, a înclinat conștient balanța în favoarea minciunii. Iar ca urmare, a contribuit la pervertirea generațiilor și încetățenirea prostiei, fapt ce i-a transformat „patria mică” în ceea ce este astăzi. Este o demonstrație a faptului la ce poate duce ascunderea unui adevăr și legitimarea unei minciuni, în perspectivă îndelungată.
Mesajul e pentru cei care fac astăzi același lucru. Cei care-și folosesc talentele și autoritatea, pentru a legitima marea minciună pe care același Rău, în formă reeditată, încearcă să o sădească în sufletele și mințile oamenilor. Astăzi, când trăim, la fel ca atunci, vremuri de mare incertitudine și confuzie și care, la fel ca și atunci, are menirea să ne transforme copiii în mutanți.
