EDITORIAL | Povestea lui Harap Alb, în versiune „proeuropeană”. De ce trag clopotele, Mitică?

Nominalizarea lui Alexandru Munteanu, enigmaticul „cavaler al legiunii franceze” americano-ucrainean de origine moldoveană, pentru funcția de premier este o treabă curioasă nu pentru că ne-ar da vreo speranță în mai bine. După cum spunea Einstein, este nebunie să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți la rezultate diferite, altfel spus, nu poți să votezi iar și iar pentru PAS și să te aștepți la altceva.

Faza-i importantă din alt punct de vedere – că a spart rutina din interiorul acestei guvernări obosite de atâta bine, anchilozată și pietrificată deja, după atâția ani de putere absolută. Or, de mult n-am mai văzut măceluri fratricide și intrigi publice între exponenții aceleiași găști politice, încât acest epizod chiar trezește interes. O savoare, nu altceva! În sfârșit, și un pic de circ de calitate, fie și fără pâine!

În fapt, după cum am putut vedea, anunțarea acestei candidaturi a surprins nu doar publicul spectator, ci și pe majoritatea celor din PAS, care, chipurile, l-au ales să-i reprezinte la guvern. E clar că acesta este împins de un grup (foarte) restrâns de persoane, dinspre Președinție evident, și nu reprezintă nicidecum suma unui consens politic sau a unei decizii colegiale luată în sânul partidului care a câștigat alegerile. Un prieten jurnalist spunea că Munteanu ar fi exponentul axei Paris-Kiev-Chișinău. Cel mai probabil așa este, așteptăm mai multe confirmări…

Problema constă în altceva și anume în faptul că PAS-ul de azi nu mai e PAS-ul din 2021, adică nu mai e o banală mașinărie de vot, care execută fără crâcnire orice solicitare dictată din afară, via Turnul de Fildeș. Ehei! Între timp, aici s-au aranjat niște lucruri, s-au consolidat niște clanuri, s-au acumulat niște „compromaturi”, s-au stabilizat niște fluxuri financiare, s-a dezvoltat acel sentiment ispititor și distrugător deopotrivă care se cheamă DEPENDENȚA DE PUTERE. Orice mișcare care poate amenința „noua ordine națională” provoacă deja și niște frisoane și, respectiv, rezistență.

Dincolo de asta, PAS și grupările locale din spate înțeleg prea bine că, din 29 septembrie, au intrat în ultimul ciclu politic în care se mai pot bucura de imunitate, prin urmare, vor să folosească acest mandat pentru ei, nu pentru niște „macroni” oarecare, care-s și ei pe ducă. Ei trebuie să-și securizeze fundurile, să-și aranjeze un viitor de sine stătător și să mai rupă cât se mai poate rupe. Cum să vină tocmai acum nu știu cine și să facă nu știu ce, peste capul lor?! Stați un pic! Fără supărare, Maia!

Faptul că presa „independentă” a decis să-și etaleze, în sfârșit, „independența”, după o lungă perioadă de acceptare tacită a tot și a orice nu are la bază setea de libertate, să fim serioși! Această „rebeliune mediatică” împotriva viitorului (?) „premier tehnocrat”, care, să recunoaștem, are un CV destul de consistent, se înscrie în logica descrisă mai sus. De-o plăcere să-i vezi cum se developează!

Offshore-uri, legături suspecte cu oamenii Kremlinului și alte personaje rău famate, oligarhie, bla, bla bla… (n-am tirajat „investigația”, ca să nu fim luați de fraieri, dar o găsiți aici). Înainte de asta, ne-au fost prezentate și niște detalii picante despre tipul apărut de nicăieri, încât, de n-ai ști de unde cresc picioarele, chiar ai spune: bravo, presă cu adevărat de gardă! Pandora Papers, zău c-am uitat!…

În plus, postări acide și foarte categorice din partea unor oameni de serviciu care mai ieri se aruncau în foc pentru „parcursul european” și pentru inima bătătoare a acestuia, întruchipată exclusiv de Maia Sandu și PAS. ’Teresant! Picior peste picior, dureros de-a dreptul! Zici că Alexandru Munteanu e candidatul lui Șor! Apropo, omul a și răspuns la acuzații, așa că, dacă vreți să știți și poziția lui, poftim link.

Așadar, luați-vă popcorn și faceți-vă comod, adevărata luptă pentru putere abia începe.

„Ține minte ce-ți spun eu: în călătoria ta ai să ai trebuință și de răi, și de buni, dar să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân” (Ion Creangă, Povestea lui Harap Alb).

Va urma.