
Tactica minimalizării propriului necaz prin comparații și consolarea prin faptul că altuia îi este și mai rău a fost mereu folosită de orice guvernare de la Chișinău. În loc să răspunzi problemei proprii, o relativizezi invocând o situație mai gravă în altă parte, strigând pe toate rețelele că nu noi suntem cei mai năpăstuiți. Este o abordare psihologică ordinară pentru a-ți justifica greșeli, erori administrative și, nu în ultimul rând, scumpirile care îngreunează și mai mult cumpăna pentru hrană a gospodăriilor noastre.
După o scumpire a gazului cu peste 80% într-o singură lună, ministrul Energiei, Dorin Junghietu, îi cheamă pe cetățeni să nu dea atenție unui fals ce circulă în societate – cel că în R. Moldova gazele sunt cele mai scumpe din Europa. Are dreptate demnitarul și nu neg că oponenții guvernării nu ezită să manipuleze la orice colț folosind prețurile mari drept prime electorale. Evident, în abordările pe care le aduce, ministrul nu greșește, matematic, dimpotrivă, sunt date verificate și puse atent pe tabel, acțiune ce exclude, la prima vedere, orice tentativă de manipulare. Doar că extirpând un fals cu justificări ce scot la iveală jumătăți de măsură tot o manevră poate fi numită.
„Din cele 30 de țări europene incluse în comparator, Republica Moldova se află pe poziția 17”, spune ministrul, subliniind că în așa țări precum Germania, Franța, Italia sau Suedia prețurile sunt mai mari pentru gaz. Junghietu face trimitere la datele de la sfârșitul anului trecut, când prețul gazului în R. Moldova a fost cu 23% sub media Uniunii Europene.
Doar că aici, cetățenilor li se conturează un alt tabel – modul în care autoritățile justifică scumpirea gazului comparând cifre, dar nu și veniturile. Consumatorii știu să adune și să pună între cifre semnele matematice de comparație, doar că nu cifra este buba, ci cât de puternic poate inflama ea. Așa că guvernanții trebuie pocniți cu socotelnița peste degete și să analizeze prețurile împreună cu puterea de cumpărare a celor care plătesc.
Doar așa își vor da seama că, în realitate, pentru germani sau francezi gazul este mult mai ieftin, decât pentru moldoveni. În condițiile unui salariu minim în Germania de peste șapte ori mai mare decât cel din R. Moldova, diferența de 23%, pe care o afișează fastuos ministrul, e înghițită ca un plancton de balena scumpirilor de la noi.
Statistica sună frumos și corect, dar nerușinat de goală când faci comparații derizorii. La noi gazul nu se scumpește în funcție de salariile europene, așa că pentru a nu se adânci și mai mult în penibilitatea asupra căreia insistă tot mai mult, guvernanții ar trebui, cel puțin, să renunțe să compare prețurile și să scoată manipulator din ecuație venitul cetățenilor moldoveni.
Pentru că moldoveanul nu-și încălzește casa cu statistici europene și nici nu-și achită factura cu salariul unui german. Își plătește gazul din venitul lui, iar aici începe adevărata problemă pe care comparațiile ministrului nu o pot ascunde. Poți să-i spui cetățeanului de câte ori vrei că în altă parte este mai scump, dar asta nu-i face factura mai mică. Doar îi oferă sentimentul neplăcut că, pe lângă gazul scump, trebuie să mai înghită și o porție de „consolare” guvernamentală.
Poate că aceasta este, până la urmă, pacostea ministrului Junghietu – a găsit o metodă impecabilă matematic de a demonstra că moldoveanul nu este cel mai năpăstuit european, însă cum are de gând demnitarul să-i demonstreze cetățeanului, cu aceeași matematică, de ce ar trebui să se simtă mai puțin sărac după ce își plătește factura.