EDITORIAL | Trei acrobații electorale și toate ratate. Anul politic a început extrem de prost pentru Maia Sandu

Deși a furat startul campaniei pentru prezidențiale, încercând să fenteze opoziția (cea reală și cea ipotetică) și să-și asigure un avans confortabil, Maia Sandu a marcat, de fapt, în propria poartă, trei goluri consecutive cel puțin, fapt care o plasează astăzi într-o poziție destul de proastă.

În primul rând, însuși faptul că și-a anunțat prima intrarea în cursa electorală, cu aproape un an înainte de alegeri, a fost o greșeală tactică, deoarece a expus-o inutil și o obligă să-și consume rezervele de energie cu mult înainte de finiș. Or, când ai muniție puțină și te afli în dezavantaj numeric e mult mai înțelept să te fortifici în defensivă, nu să ataci. Pentru că, atunci când ataci, pierderile pe care le suporți sunt cu mult mai mari. În plus, atacurile trebuie să fie de tip blitzkrieg, adică scurte și fulgerătoare, să nu-i lași timp adversarului să se regrupeze…

Maia Sandu însă a ieșit la atac și și-a deschis cărțile (nu știu dacă pe toate, dar nu prea văd ce flash-uri mai poate folosi) mult prea devreme, când încă nu-i clar nici măcar cine-i sunt adversarii. Ea a pornit ofensiva înainte să știe cu cine se bate! Ăsta nu-i curaj, e nebunie. Acum ei (potențialii adversari) stau în ascunziș și-i urmăresc mișcările, îi analizează strategia, îi evaluează forța și-i caută punctele slabe. Așa se face în astfel de stuații și sunt singur că anume asta se petrece.

Teza potrivit căreia Maia Sandu nu are și nu va avea adversari (redutabili) și că va parcurge singură acest maraton electoral mi se pare prea infantilă pentru niște analiști serioși. Dincolo de asta, chiar de admiți că vei alerga singur la acest maraton, oricum, dacă nu-ți dozezi corect forțele și respirația, riști să pici înainte de a ajunge în punctul B, adică să ratezi cursa, să n-o poți parcurge până la capăt. Or, după cum spuneam, Maia Sandu a ales o cursă lungă, în locul uneia scurte și rapide, ceea ce-i diminuează substanțial șansele de câștig, cel puțin la această etapă.

Dar să revenim la cele trei mari rateuri care au marcat intrarea Maia Sandu în cursa electorală și care, în loc să o propulseze în față, au aruncat-o înapoi.  

1. Premiul de la Timișoara. Înțelegem cu toții că a fost o mișcare eminamente electorală, care s-a vrut cu efect dublu, adică bile albe pentru Maia Sandu, pe de o parte, și bile albe pentru primarul USR-ist Dominic Fritz, care, de asemenea, are alegeri și candidează pentru un nou mandat.

Doar că „Premiul Nobel” de la Timișoara s-a transformat într-un cartof fierbinte, care i-a pus în poziție caraghioasă pe ambii competitori, mai ales pe Maia Sandu, care, în loc de bile albe s-a ales doar cu capace. Îmi pare rău să i-o spun, dar acest balast o va urmări ca un strigoi toată campania electorală și, cel mai grav, nu va avea cum să scape de el. Altfel spus, cei „30 de arginți” i-au jucat festa și-i vor face mari probleme în continuare.

2. Referendumul pro-Maia Sandu, pardon, „proeuropean”. Deși unii analiști s-au grăbit să prezinte acest pas ca pe unul foarte inteligent și abil, în realitate, s-a dovedit a fi o fumigenă ieftină care a învăluit-o, în primul rând, pe Maia Sandu și i-a încețoșat privirea, nu pe adversarii săi. După cum am spus și anterior, anume el, referendumul buclucaș, va sta la baza campaniei „în Europa fără PAS”, care, în mod sigur, va domina această cursă electorală.  

Dincolo de asta, bâlbâielile legate de acest plebiscit, incertitudinea care se întinde impardonabil de mult, „consultările” caraghioase care au loc și argumentele supte din deget în favoarea lui, o plasează iarăși pe Maia Sandu într-o poziție extrem de incomodă. Au vrut să sape o groapă pentru alții, dar, cum spune și înțelepciunea populară, foarte probabil să cadă singuri în ea. Mai ales că-s atât de neîndemânatici!

E total greșit să-ți subestimezi adversarul, cu atât mai mult să-i crezi proști pe cei care votează. Da, posibil ca prima sarcină, cea de a mobiliza lumea la urne, să se îndeplinească, într-o anumită măsură, doar că majoritatea celor care vor veni să susțină „parcursul european” vor mai avea un scop, care ține mai mult de orgoliu, și anume de a-i demonstra Maiei Sandu că ei nu sunt proști și nu-i frumos să-i consideri așa.

3. Parodia de la aeroport. Posibil ca această istorie să nu fi fost concepută ca un element de campanie, ci mai degrabă să fie o samovolnicie a unor coechipieri hrăpăreți ai actualului președinte. Dar, în mod cert, scandalul „reconcesionării” acestui obiectiv, care, de fapt, e o banală însușire cu japca a unor bunuri profitabile, în stil eminamente găinăresc, va trage foarte greu la cântar în această campanie electorală. Cei care au pus la cale bazaconia i-au făcut Maiei Sandu un deserviciu uriaș! Cum va reacționa și cum se va spăla de această rușine vom vedea, cert este că numai asta nu-i trebuia acum.

Apropo, istoria cu „mega corporația franceză”, care ar urma să facă investiții strategice la aeroport (fără ca acestea să fie cel puțin menționate în carietul de sarcini) și care, culmea! „trăiește” într-un cămin la Buiucani, ca o fantomă nevăzută, e atât de amuzantă, încât râd și câinii maidanezi. Cum poți fi atât de idiot?, explicați-mi și mie! Aștept ca istoria aceasta stupidă să ajungă și la urechile francezilor care dețin marca respectivă, „Lagardere”, să văd cum o comentează. O să fie interesant…

Așadar, consilierii de imagine ai Maiei Sandu au clacat teribil, iar impactul poate fi devastator. Prin urmare, insist în continuare: nu vă grăbiți să anunțați de pe acum câștigătorul!

Europa, amuș vin! 🙂

Distribuie acest articol

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Urmărește ZIUA și pe...

Știrile ZIUA pe Telegram