EDITORIAL | Ungaria pierde, România câștigă o oportunitate. R. Moldova rămâne legată strâns de Ucraina și devine dependentă total de război

Ungaria este o țară cu o populație de aproximativ 9,5 milioane de oameni. O țară micuță, din centrul Europei, care n-are ceva deosebit prin care să se remarce. N-are resurse naturale, n-are poziționare strategică, nici măcar ieșire la vreo mare.

Cu toate acestea, ani de zile, aceasta țară a ținut în șah nu doar Uniunea Europeană, ci a reușit să se impună ca jucător la scară largă, având comunicare directă cu cele mai importante centre de putere – SUA, China, Rusia…

Neavând nimic important de oferit, Ungaria și-a câștigat relevanța prin comportamentul său neordinar, atipic, coroborat cu o diplomație de excepție. Anume asta a a scos-o în evidență și a atras atenția și interesul marilor actori.

Nu știu în ce măsură asta a ajutat nemijlocit poporul maghiar, dar a pus, fără îndoială, Ungaria pe harta lumii, ceea ce nu-i puțin pentru o țărișoara care, repet, nu are mai nimic de oferit.

De astăzi, Ungaria va înceta, teoretic, să mai fie copilul rebel al Europei sau cel puțin așa speră majoritatea celor care se bucură de înfrângerea lui Orban. Ei vor ca Ungaria să reintre în rând și să fie cuminte, alături de celelalte state europene mici, previzibile și și fără putere reală de decizie.

E bine asta pentru unguri? Nu. Să devii irelevant exact acum, când se croiește noua lume, este umilitor și dezarmant. Mai ales după ce a avut deja forța de a se impune și de a influența jocuri geopolitice majore. Deși se spune că noul lider e din același aluat cu Orban, e clar că nu va avea anvergura lui geopolitică și nici nu-i va putea lua locul la masa mare, acolo unde se iau decizii.

Pentru noi însă e bine (când spun noi, mă refer la români). Ieșirea Ungariei din joc ne deschide o portiță de oportunitate, ar putea crea un spațiu de manevră pe care românii ar avea șansa să-l ocupe. România e totuși de cel puțin două ori mai mare, cu resurse berechet și o poziționare strategică mult mai bună. Doar că asta nu vine automat, această șansă mai trebuie și valorificată.

În plus, nu trebuie să uităm ca Ungaria, mai ales sub conducerea lui Orban, avea pretenții teritoriale de la România. Or, mai ales în contextul cutremului geopolitic la care asistăm, este foarte important pentru România ca Ungaria să nu conteze pentru cei care fac jocurile mari, să n-aibă aliați de temut și nici capacitate de a influența decizii majore. Așa că și din punctul ăsta de vedere e bine.

E bine și pentru Ucraina, mai exact pentru conducerea de la Kiev, pentru că Ungaria nu va mai bloca finanțările din partea UE pentru necesitățile de război sau cel puțin așa se crede. Doar că asta va însemna că el (războiul) ar putea continua, având acces mai facil la noi resurse, prin urmare, pentru ucraineni e cam cu două capete treaba, deoarece orice zi de război în plus înseamnă pentru ei multă suferință. Și, da, teoretic, Ungaria nu va mai bloca procesul de aderare a Ucrainei la UE. Dar despre ce fel de integrare europeană pe timp de război putem vorbi?

Republica Moldova? Rămâne la pachet cu Ucraina, clar. Dacă până acum putea invoca „argumentul Orban” (care bloca Ucraina și, prin ricoșeu și pe noi, deși nu s-a pronunțat împotriva aderării Republicii Moldova la UE) acum chiar nu mai are argumente să se desprindă. Nu știu dacă ăsta e motiv de bucurie pentru euroentuziaști. De acum încolo, războiul din Ucraina este și războiul nostru. Cu cât mai mult se va întinde, cu atât perspectivele europene devin mai îndepărtate. Iar dacă proiectul european al Ucrainei se prăbușește, „pachetul” ar putea să ne „sufoce” și pe noi. Adică și pentru noi e cam cu două capete treaba.

Și din punct de vedere al normalității, e bine că Orban pleacă. 17 ani la putere e prea mult, exagerat de mult pentru un lider ș-un partid…