Elena Lasconi califică drept ilegală decizia CCR: Condamn cu tărie ce au făcut azi. Statul român a călcat în picioare democrația

Candidata USR la alegerile prezidențiale din România, Elena Lasconi, a criticat dur decizia CCR de anulare a alegerilor prezidențiale și a numit-o „ilegală”. Potrivit ei, ar fi trebuit să fie respectată dorința poporului român, indiferent place sau nu.  

„Fie că ne place sau nu, din punct de vedere legal și legitim, 9 milioane de cetățeni români, atât din țară, cât și din diaspora, și-au exprimat prin vot preferința pentru un anumit candidat. Nu putem ignora voința lor! Președinții nu se numesc printr-o simplă semnătură sau prin negocieri de culise într-o democrație. Știu că aș fi câștigat”, a declarat șefa USR.

În opinia ei, decizia CCR este „ilegală, imorală și zdrobește însăși esența democrației – votul”.

„O astfel de abatere ne va costa scump în anii care vin. Cu toții am văzut deja cum Putin râde de felul în care puterea politică de la București a gestionat aceste alegeri. Nu voi permite să devenim bătaia de joc a dictatorului de la Kremlin”, a spus Lasconi.

Aceasta s-a mai arătat convinsă că va câștiga oricum președinția României.

„Felul în care propaganda rusească s-a răspândit necontrolat în țara noastră este o problemă foarte gravă, care trebuie să aibă consecințe. Însă trebuie să ne ocupăm de aceasta după ce organizăm alegeri libere de la un capăt la altul și arătăm întregii lumi cât de puternici suntem. Voi câștiga președinția României pentru că românii știu acum că voi lupta pentru ei și pentru democrația noastră”, a mai declarat candidata USR.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...