Elevii de la liceul „Liviu Deleanu” vor continua studiile online

În urma ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale din data de marți, 16 aprilie, s-a hotărât ca elevii de la Liceul Teoretic „Liviu Deleanu” să continue să studieze în regim online și să revină în sălile de clasă abia de săptămâna viitoare. Această decizie a fost luată având în vedere situația generată de incendiul din 5 aprilie 2024, care a afectat instituția de învățământ.

Conform informațiilor furnizate de Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău, anumite zone ale liceului continuă să prezinte miros de fum, ceea ce ar putea afecta sănătatea elevilor.

De asemenea, lucrările de dezinfectare și curățare a spațiilor sunt încă în desfășurare, iar este necesară revopsirea pereților și a tavanelor pentru a asigura un mediu sigur și sănătos.

Direcția Generală Educație, Tineret și Sport a Primăriei municipiului Chișinău asigură comunitatea școlară că se depun toate eforturile pentru a restabili cât mai curând condițiile necesare și pentru a asigura un mediu de învățare sigur și securizat pentru elevi și personalul didactic.

Leave a reply

Loading Next Post...
Urmărește-ne
Search
Loading

Signing-in 3 seconds...

Signing-up 3 seconds...