
Emisarul președintelui rus Vladimir Putin, Kirill Dmitriev, a purtat la Washington discuții cu oficiali americani despre posibilități de încheiere a războiului din Ucraina și despre eventuale inițiative energetice comune între Statele Unite și Rusia după terminarea conflictului, a declarat marți un oficial american pentru Reuters.
Oficialul american a descris discuțiile drept „constructive” și a precizat că Dmitriev s-a aflat la Washington pentru a continua consultările privind o soluționare pașnică a războiului ruso-ucrainean, precum și posibile proiecte energetice americano-ruse în perioada de după război.
Dmitriev, care conduce și Fondul Rus de Investiții Directe (RDIF), a avut întâlniri cu reprezentanți ai Departamentului Trezoreriei și ai Departamentului Energiei din SUA, au declarat pentru Reuters surse familiarizate cu pregătirile vizitei.
Vizita sa are loc după întâlnirea de săptămâna trecută, la New York, dintre președintele american Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski. După acele discuții, Zelenski a declarat că printre subiectele abordate s-a numărat și posibilitatea unui armistițiu privind atacurile asupra infrastructurii energetice.
La începutul lunii septembrie, emisarii lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, s-au întâlnit la Moscova cu Vladimir Putin. Dmitriev a participat, de asemenea, la acele discuții de la Kremlin.