
Steve Witkoff, emisarul special al președintelui SUA Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, va efectua o vizită la Moscova pentru a se întâlni cu președintele rus Vladimir Putin, imediat după negocierile dintre delegațiile SUA și Ucrainei programate pentru 11 martie în Arabia Saudită, au relatat surse citate de Bloomberg și Reuters.
Aceasta va fi a doua vizită a lui Witkoff în Rusia – anterior, pe 11 februarie, el s-a întâlnit cu Putin și a plecat spre SUA împreună cu americanul Mark Fogel, condamnat în Rusia la 14 ani de închisoare pentru trafic de droguri. Witkoff declarase atunci că a petrecut „mult timp” cu liderul rus, stabilind o relație amicală.
Potrivit jurnalistului Barak Ravid de la Walla News și Axios, care a consultat agenda emisarului, întâlnirea cu Putin ar putea avea loc joi, 13 martie, deși a precizat că „totul se mai poate schimba”.
Witkoff va participa mai întâi la discuțiile din Arabia Saudită alături de secretarul de stat Marco Rubio și consilierul pentru securitate națională Mike Waltz. Delegația ucraineană va fi reprezentată de Andrii Ermak, șeful biroului prezidențial, ministrul de externe Andrii Sibiga și ministrul apărării Rustem Umerov. Washingtonul a subliniat că obiectivul principal al negocierilor este pregătirea terenului pentru un acord de pace și un armistițiu preliminar.
Secretarul de stat Marco Rubio a declarat că atât Kievul, cât și Moscova vor trebui să facă concesii, inclusiv teritoriale, subliniind că întâlnirea din Arabia Saudită „va fi crucială” pentru reluarea ajutorului militar american către Ucraina.
SUA așteaptă ca Ucraina să fie dispusă să ia „decizii dificile” pentru a pune capăt războiului sau cel puțin să-l „suspende” într-o anumită formă. Rubio a descris drept „promițătoare” propunerea Ucrainei pentru un armistițiu parțial, care include interzicerea atacurilor cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune, precum și renunțarea la operațiuni militare în Marea Neagră.
„Nu spun că asta e suficient, dar e genul de concesie necesară pentru a încheia conflictul”, a afirmat oficialul american.