
Președintele Franței, Emmanuel Macron, laudă „progresele înregistrate de R. Moldova” în calea aderării la Uniunii Europene și susține că „toate capitolele de negociere vor fi deschise în funcție de progresele înregistrate”.
„Dorința noastră este să avansăm potrivit metodei pe care am stabilit-o, bazată pe meritele proprii ale fiecărui stat”, a declarat Macron, potrivit TVR Moldova.
Liderul francez și-a reafirmat sprijinul pentru parcursul european al Chișinăului, dar nu a indicat un termen pentru următorii pași.
„Așa cum am spus, există mai multe țări, printre care și Republica Moldova, care au făcut progrese, iar aceste progrese au fost constatate. Dorința noastră este să avansăm potrivit metodei pe care am stabilit-o, bazată pe meritele proprii ale fiecărui stat. Nimeni nu poate ignora toate progresele făcute de Republica Moldova. Știți cât de mult s-a implicat Franța, în ultimii ani, alături de Republica Moldova, în combaterea dezinformării și a ingerințelor externe, inclusiv pentru securitatea noastră. Susțin cu fermitate ceea ce a făcut președinta dumneavoastră și ceea ce guvernul continuă să facă prin reformele pe care le desfășoară. Ieri, în timpul discuției, a fost foarte clar că toată lumea recunoaște progresele făcute de Republica Moldova. Prin urmare, pe măsura progreselor înregistrate, toate capitolele vor fi deschise, astfel încât meritele să fie recunoscute, iar procesul să poată avansa”, a punctat Macron, potrivit sursei citate.
Vineri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut liderilor europeni să mențină legate procesele de aderare ale Ucrainei și Republicii Moldova. Potrivit liderului de la Kiev, separarea celor două state pe drumul spre UE ar fi „greșită din punct de vedere moral”.
„Ar fi pur și simplu greșit să fim separați pe drumul nostru spre UE. Sper să nu se întâmple. Greșit din punct de vedere moral”, a declarat Zelenski, citat de The Kyiv Independent.